Trezește-ți simțurile

Mă numesc Alex, am 33 de ani, sunt de profesie programator, pasionat însă de dezvoltare personală și sporturi extreme. Trăiesc cu intensitate doar în zilele de weekend în care mă rup de rutina de la birou și evadez în afara orașului. Nu-mi amintesc să fi iubit în ultimii 10 ani. Iar încercările mele de a-mi găsi jumătatea s-au soldat cu zero barat, altfel spus, cu o mulțime vidă de opțiuni. M-am hotărât destul de greu să stau de vorbă cu un psihoterapeut specializat în disfuncții masculine, după ce am constatat că ultimele mele trei iubite aveau aceeași înălțime, aceeași greutate, aceeași culoare a părului și aceeași obsesie pentru curățenie. Era ca și cum aș fi purtat același tricou din liceu, cu nuanțe de la alb la gri pe măsura trecerii timpului. Sau mi-aș fi cumpărat la promoție trei pulovere în aceleași culori, aceeași mărime și același model. Aceleași discuții, aceleași certuri, același final. Moartea pasiunii.

Din cauza coincidențelor de nume de familie mi-am făcut programare pentru o consultație de aromaterapie. De aici ușoara mea confuzie atunci când am constatat eroarea. Am admis însă că acest lucru ar putea să aibă chiar un scop nebănuit încă și am acceptat să fiu cooperant, mai ales că plătisem deja pentru consultație și mi-ar fi fost cu neputință să recunosc încurcătura. În fine, eram curios. Tocmai îmi zâmbea o ființă radioasă și plină de energie. Iar afișul de pe perete mă îndemna să-mi trezesc simțurile, ceea ce m-a intrigat și mai mult. Hei, vestea bună era că simțurile mi s-au trezit deja pe jumătate. Tocmai îmi intindea mâina o femeie frumoasă și diferită față de cele pe care le-am cunoscut la cercul de meditații. Partea proastă e că trebuia să inventez repede o altă poveste decât cea cu care venisem în cap.

Pentru o fracțiune de secundă surprinsesem în ochii ei o umbră de tristețe deloc disimulată. O țintă facilă. Am scanat-o de sus până jos. Aș putea renunța la masca de bărbat dur care ... ăăă, are o problemă minoră... cu sinusurile și care acceptă bucuros o tratație la pat cu ceai călduț, o baie cu spumă și uleiuri aromate... da, ar putea fi chiar drăguț, cu condiția să nu mă afle careva.

- Bună ziua, Aurora Demian mă numesc. Sunt psihoterapeut cu competențe în aromaterapie, fitoterapie și apiterapie. Luați loc, vă rog. Doriți un ceai sau o cafea?

Cam ofertantă duduia. Bine, o cafea, aș putea să beau a cincea cafea pe ziua de azi, de ce nu?
-Vă mulțumesc. O cafea ar putea fi tentantă.
De ce ar fi tentantă o cafea?
-Povestiți-mi ceva despre dvs.
- Cu ce ar trebui să încep?
- Orice vi se pare relevant sau demn de a fi menționat având în vedere scopul vizitei dvs.
Și scopul vizitei mele ar fi...
- Mă numesc Alex Tima. Și cred că am o problemă. Mi se spune că aș fi nesimțit. Sunt acel măgar care face o porcărie și apoi dispare în ceață.

Domnișoara izbucnește în râs. Îmi place râsul ei. Deloc strident sau isteric. Cum aș putea s-o fac să râdă mai des? Făcându-mă de râs în continuare, presupun. Îmi oferă cafeaua. Observ verigheta de pe inelar. Să continuăm pe același ton glumeț și destins. Mă invită să mă fac confortabil. Mai mult decât eram! Discutăm generalități și banalități timp de 10 minute fără a menționa scopul vizitei. Ezit să-i povestesc despre sinusurile mele cu probleme. Nu că n-ar fi adevărat, ar fi doar deplasat în timp și spațiu. Am avut probleme cu sinusurile în copilărie.

Presupun că mi-a citit deja scopul pe frunte, în limbajul meu nonverbal, în priviri, ochi, miros, noi, bărbații suntem niște simulatori de doi lei. Minciuna miroase de la o poștă.

- Cum vă simțiți în legătură cu problema dvs despre care încă nu vreți să vorbiți? Pe un ton grav și serios. Deci, am început psihanaliza!
- Amorțit și fără chef de viață.
- Descrieți-mi vă rog ce vedeți în această poză.
Îmi arată o poză cu un copil de opt ani care acceptă drapelul în memoria tatălui său împușcat în timpul războiului din Irak. N-am nicio tresărire.
- Un băiat pe punctul de a plânge, îi spun pe un ton meditativ.
- Atât?
-E o fotografie alb-negru probabil pentru a amplifica efectul dramatic.
- Mai era nevoie de un astfel de efect?
- Nu știu, probabil.
- Cu ce vă ocupați?
- Programare.
- Locuiți împreună cu...
-  ...pisica.
- Vă simțiți singur?
- Nu neapărat.
- Aveți o relație?
- Nu pe moment.
- Vise și fantezii? Planuri și țeluri?
- Da.
- Ce v-a determinat să cereți ajutor specializat?
Am nevoie de ajutor specializat? În ce problemă?
- Nu vă găsiți cuvintele pentru a exprima senzații și emoții, confundați suferința psihică cu durerea fizică, păreți un tip lipsit de emoții și emotivitate, aveți un vocabular emoțional limitat. Pun pariu că n-ați plâns niciodată.
- Se pare că știți mai bine decât mine.
Sunt al naibii de defensiv. Aș vrea să mă ridic și să plec. Dar găsesc sub demnitatea mea să las baltă această demonstrație de forță. Aș vrea s-o fac să regrete fiecare cuvânt pe care l-a spus. O las însă să vorbească. Am plătit pentru a mă simți în halul ăsta mizerabil, deci să-mi consum porția de rahat comandată.
- Traumele din copilărie v-au determinat să vă reprimați emoțiile. Ați dezvoltat în timp rezistență față de orice manifestare a emoției. V-ați înăbușit simțurile. Partea proastă e că încercați să fugiți nu doar de emoții negative – furie, mânie, decepție. Sunteți incapabili de a le mai simți și pe cele pozitive, cum ar fi elementara bucurie de a trăi. De ce o faceți? Vă este teamă că veți răni pe cei din jurul vostru cu forța distructivă a emoțiilor dvs. de asta simțiți nevoia de a le reprima adânc. Emoțiile negative au o încărcătură energetică distructivă, reprimându-le provocați o implozie interioară, declanșați o bombă cu efect întârziat, dar în interiorul dvs. Controlați-vă acțiunile, nu și emoțiile.

Îmi spun că totuși îmi este suficient. Nu vreau să fiu taxat în plus pentru zel profesional. De fapt, fac ceea ce știu să fac, îmi reprim în continuare emoțiile, pe care nici nu le întreb de sănătate.

- Care este recomandarea dvs. pentru ”afecțiunea” mea, o întreb totuși, pe picior de plecare.
- Termenul de alexitimie vă spune ceva?
- Îl aud prima dată. Cer detalii, pare un joc de cuvinte legat de numele meu, nu?
- Nu, nu este. Ce vă place să faceți?
- Uneori scriu.
- Ne putem întâlni săptămâna viitoare cu un text scris de dvs. Vă pot ajuta să vă exprimați emoțiile. Ar trebui să aveți încredere. Noi, femeile, am fost născute pentru asta.

Revin la sentimente mai bune. Hei, am obținut o a doua întâlnire! Îi zâmbesc. Și de mi-o fi părând atractivă?! Îmi amintește de mama. Pic.

Noua mea religie

Azi m-am decis să îmbrățișez o nouă religie. Religia MEA. Tocmai aveam nevoie de una. Îmi lipsea aproape cu desăvârșire și balansam între încredere oarbă și necredință. Îmi mai doream pacea minții, beatitudinea sufletului, bucuria inimii și extazul trupului. Echilibrul perfect, invincibilitatea, înțelepciunea tuturor timpurilor și puterea reală. Și o bagheta magică, recunosc.

Cu un an în urmă, am cumpărat de la Real într-o pauză de prânz în grabă mare, ”Cele șapte legi spirituale ale succesului” de Deepak Chopra. Tocmai o recitesc. Fac notițe, scheme, diagrame, tabele. Înțeleg mai mult atunci când descompun fiecare propoziție în unități logice semantice și retrasez conexiunile dintre ele cu săgeți și alte semne de corelare (egal, ceea ce înseamnă că, în concluzie, cele 3 componente sunt, de reținut, ce trebuie să fac zilnic, întrebările pe care trebuie să mi le pun zilnic ș.a.)

Prima lectură a fost fascinantă, de explorare și descoperire. A doua, de recunoaștere și aprofundare a înțelegerii. În cele din urma, mi-am zis, pentru că mă fascinează atât de mult, ce-ar fi să aplic zilnic aceste principii în viața mea? Cum ar arăta viața mea dacă aș lua cele mai bune decizii care să mă facă fericită pe mine și pe cei din jurul meu deopotrivă? Cum ar fi dacă mi-aș asculta inima de fiecare dată? Cum ar fi să mă accept în totalitate? Cum ar fi să realizez totul ușor, fărăr nici un efort deosebit? Cum ar fi să nu mai am nevoie de confirmarea celorlați și să nu-mi mai pierd timpul încercând să conving pe alții de ”dreptatea” mea? Cum ar fi să experimentez viața ca pe o expresie miraculoasă a divinității?

Noua mea religie. Ziua întâi. Primesc cu recunoștință darurile acestei zile, ploaia de afară, noul birou spațios și luminos, gândurile bune de acum 6 ani.

”Nu-mi place cântatul în strună cu aceste convenții puerile și superficiale. Bunele maniere, tendința de a fi pe placul cuiva, dorința de a impresiona prin atitudine, prin gesturi, prin etalarea profunzimii și alte mascarade pseudo-intelectuale... așa că nu mă lua cu protocoale de fin comportament. Priveste dincolo de convenționalitatea asta în care se bălăcește cel atent la imaginea sa si la impresia pe care o lasa celor din jur. Cu prietenie, M.”

My fucking perfect world!

Fii schimbarea pe care vrei s-o vezi în lume. Vă sună cunoscut? Fundamentele acestei teorii spun că tu ca agent al schimbării poți fi epicentrul unei schimbări în masă. Că tu poți genera prin puterea propriul tău exemplu schimbarea în ceilalți. În concluzie, nu acționa reactiv. Acționează întotdeauna creativ și pro-activ. 

Prin urmare, afirmă-ți propriile idei, ca și cum acestea ar putea schimba lumea. Vorbește sincer și deschis ca și cum toată lumea ar fi sinceră și deschisă. Fii onest cu tine însuți și cu ceilalți. Nu manipula. Și mai ales, nu provoca în ceilalți reacții defensive. (Încă mă întreb cum pot să fac asta.)

În lumea mea perfectă, cea în care vreau să trăiesc și care este rezultatul schimbării, femeile sunt egale bărbaților. Este o lume în care ele își pot exprima cu aceeași dezinvoltură sexualitatea și feminitatea și primesc echivalentul acestora. Nu oferă sex ca monedă de schimb pentru beneficii materiale. Nu recompensează și nu premiază cu o partidă de sex. Nu se răzbună și nu pedepsesc folosindu-se de sex. Nu sunt apreciate exclusiv pentru ceea ce pot oferi în materie de sex. Nu-și folosesc atuurile fizice în schimbul altor avantaje. Nu oferă sex pentru a primi fidelitate, un cămin, o familie, copii. Primesc fidelitate, un cămin, o familie și copii pentru fidelitate, pentru contribuția lor la construirea acelui cămin, pentru energia pe care o investesc în crearea familiei și nu în ultimul rând pentru că împreună cu partenerii lor își doresc acei copii. 

Sexul a devenit o monedă lamentabilă pentru troc. Sentimental. Cumva femeile au devenit conștiente de propria lor putere asupra sexului ”tare”, care poate fi manipulat în felul acesta. Este oare moral să te folosești de slăbiciunile cuiva pentru a obține ceea ce-ți poate oferi la schimb? 

Sexul ar trebui să fie apanajul atracției fizice reciproce and maybe love. În ce am transformat sexul?! Noi femeile? Partea conștientă din ecuație când vine vorba de sex? Ar trebui să ne folosim dreptul de veto, să spunem NU situațiilor absurde și degradante pentru noi ca ființe umane. Să avem mai multă demnitate. Să fim sincere și oneste cu corpul nostru și cu partenerii noștri. 

Să oferim sex doar pentru plăcere fizică. Și psihică. Și să învățăm să oferim și să primim plăcere. Lumea ar arăta cu siguranță altfel, dacă noi am face asta. 

Make love, not war!

Pasiuni stradale

Zilele trecute am văzut un bărbat pe stradă. Câteva precizări. S-a întâmplat cu o lună și ceva în urmă. De regulă văd oameni pe stradă, foarte rar bărbați, înțelegeți ce vreau să spun. Strada se numea Magheru, deci nu era o stradă. 

Nici nu i-am reținut foarte bine chipul, nici măcar nu am văzut prea bine cum arată. În mod sigur nu era cel mai frumos bărbat pe care l-am văzut în viața mea. Și totuși, senzația a fost de ”Tocmai am văzut perfecțiunea!”. Impactul vizual frontal a fost atât de puternic, încât l-am resimțit ca o undă de șoc. M-am oprit, m-am întors și am stat. Preț de câtva minute. L-am privit îndepărtându-se. Cred că era un bărbat de până în 40 de ani. Înalt, suplu. Extrem de elegant, într-un costum de stofă. Nu prea pot reda restul în cuvinte. Au fost doar senzații. Bine, percepții. Prima a fost că tocmai am văzut bărbatul perfect. A doua, că acest bărbat este diferit de toți ceilalți. Și mai am încă vreo zece calificative pe care aș putea să le redau, dar nu aș descrie nici pe-aproape senzația. Subtil, superior, tulburător. Senzual am zis?

Și nu, nu e vorba de vreun parfum. Mai degrabă de postură, ținută, mers. M-a făcut să-mi îndrept spatele înstantaneu. 

A fost imaginea holografică a bărbatului … dorit. Doar că acea imagine avea un element perturbator.
Am realizat acel lucru abia după ce am reconstituit imaginea în capul meu. După gulerul hainei lui mi-am dat seama că mă uitam lung și indecent la un preot catolic.

Poza: Montgomery Clift în filmul ”I Confess” (1953).

Curajul de a fi

Ai nevoie de curaj pentru a fi tu insuți sau pentru a fi diferit sau pentru a fi excepțional sau dimpotrivă ordinar? Da, ai nevoie de curaj pentru a fi, indiferent cine vrei să fii, în acord cu sinele tău interior și nu conform cu rigorile celorlalți sau poate chiar în conflict cu acestea din urmă. 

Jumătate din viață m-am simțit neadecvată, deplasată chiar, neintegrată și chiar un outsider. Resimțeam tot timpul o presiune din partea mediului de a fi altfel decât simțeam eu să fiu. Prin urmare, mi-am dezvoltat diverse mecanisme defensive și O, da, pe alocuri eram privită drept enervantă, arogantă și distantă. Am devenit foarte sensibilă la critică și vulnerabilă la păreri despre mine. După care am dezvoltat alte calități - imunitate, cinism, sarcasm, superioritate și insensibilitate. Tot ce-mi doream însă era Acceptarea și Iubirea. 

Acum sunt conștientă de toate aceste lucruri, le-am realizat evident târziu. Culmea, credeam că mă reprezintă! Că sunt EU. Și nu eram de fapt. 

Încerc de o bună bucată de vreme să mă întorc la inocență. La acel copil prodigios care-și corecta profesorii atunci când aceștia greșeau soluțiile. La copilul care citea nopțile diverse cărți și nu mai găsea subiecte de conversație cu copii de vârsta lui care mergeau cu vaca sau la prășă în schimb. La copilul care făcea 12 km pe jos doar pentru bucuria de a se simți util, în vreun fel. La copilul care plângea cu revistele de istorie în brațe citind despre Marea Unire din 1918. 

Acum că știu toate aceste lucruri, nu mai trebuie să fiu extraordinară! Pot fi doar eu însămi. Nu-mi mai este frică de eșecuri, de respingeri, de calificative proaste sau de tăceri. Nu-mi mai este frică nici măcar că nu-mi voi găsi dragostea vieții mele! Și chiar îmi vine să râd când scriu asta! 

Nu atâta timp cât mă am pe mine.

Manifesto for love

Deja zâmbesc! Efectul iubirii. O frumoasă palpitație în mine, în plexul solar, în minte, ciudat, sunt senină și plutitoare și zâmbitoare!

Și nu prea am cuvinte și ceva mai devreme tocmai am stins un focar de cuvinte care-mi veneau în valuri. Să facem un mic efort de concentrare! Și să-mi iau un ceai, cel mai amar pe care-l găsesc la ceaiuri, care să-mi șteargă zâmbetul ăsta tâmp de pe față, că devin suspectă!

Deci, primul lucru pe care e bine să-l știi despre Iubire - este incompatibilă cu alte preocupări, cu concentrarea, agilitatea minții, vigilența, rațiunea practică și realistă, rațiunea rece și calculată. Atunci când ne îndrăgostim, nu suntem capabili să raționăm așa cum am fost obișnuiți să o facem! Gândim cu inima și alte organe și creierul începe să protesteze, brusc dat la o parte, redus la statutul de observator tăcut.

Parcă am avea creierul spălat. Emoția eclipsează totul. Și cam asta mă enervează cel mai tare atunci când sunt îndrăgostită. Când îmi trece puțin, suficient cât să încep să-mi utilizez creierul, ah, ce regăsire fericire a propriul eu, a propriului ego, OK și egal cu sine însăși. Remarcați setarea! E bine oricum! Îndrăgostită sau NU! Încep brusc să-mi amintesc ce anume vroiam să fac, mă minunez eu însămi de productivitatea muncii mele, de interesul viu pe care îl pot acorda și altor obiecte sau ființe, în afara celui iubit. În perioade din astea îmi plac piesele lui Eminem cu multe înjurături!

Se spune că Dumnezeu judecă sufletele după capacitatea lor de a primi cel mai prețios înger al său, Iubirea! Cum acceptăm Iubirea, cum o îmbrățișăm, cum o trăim, cum o înțelegem? Asta ne definește, nu?

Acceptare totală, îmbrățișare … puternică cu întreagă ființă. Ce variante avem pentru trăire? Iubirea poate îmbrăca multiple forme! 

Am ajuns să înțeleg iubirea ca manifestare față de … orice. Dragostea egotică, dragoste între homesexuali, dragoste față de căței și pisici, dar fără perversiuni sexuale, evident. Straniu. Am început să înțeleg nebunii care cer să se căsătoreasca cu statui, poduri și alte ființe neînsuflețite. Iubirea este admirație și proiectare a sinelui, a energiei sinelui pe ființa iubită. Fără a avea nevoie de feed-back. Fără accept, fără consimțământ, fără solicitare expresă. Da, ușor abuziv. Cu condiția nr. 1, să nu rănești, să nu faci rău, dimpotrivă. Oferi Iubire. Și atât. Actul dăruirii este suficient. Recompensa este acea emoție extatică care te copleșește atunci când te gândești la Cel Iubit. Dacă găsești această emoție mulțumitoare și satisfăcătoare, atunci ai închis Cercul. Îți poți alimenta iubirea prin tine insuți. Obosești la un moment dat? Înseamnă că actul dăruirii nu este complet. Înseamnă că ai mizat pe un răspuns și un schimb reciproc și echivalent. Și mai obosești atunci când uiți să te cuplezi la Sursa Divină și începi să consumi din energia altor oameni.

Iubirea este expresia Umilinței, oare? Ce este umilința atunci? E atunci când nu mai ai mândrie și se pare că ești Nimeni și Nimic. Cum e să fii Nimic? Liber, nu-i așa? Imun la orice, critici, blamări, neglijare și ignorare. Imun până și la propria-ți rațiune. 

Suntem acolo unde ne sunt gândurile. Prezent, trecut sau viitor. Aici sau acolo. Suntem liberi să ne alegem coordonata timp-spațiu care ne convine. Suntem călători liberi ai acestei dimensiuni. Putem fi oriunde și oricând. Putem fi alături de Cel Iubit chiar și atunci când nu este lângă noi? Undeva departe? Da, putem. Distanțele sunt foarte relative, timpul este relativ. Iar întâmplările din lumea imaginată, nemanifestată, lumea gândurilor noastre, ”potențate” de energia emoției, Iubire, pot deveni realitate fizică. Este oare asta o iluzie? Un truc prin care îți poți păcăli creierul ca să perceapă altfel realitatea? Furnizându-i informația de care are el nevoie pentru construirea hologramei? Ar putea fi. Ce e în neregulă cu această iluzie? Nimic. Te ajută doar să te raportezi altfel la realitate, îți dă ”Puterea Pergamentului”! Nu renunțați niciodată la Iluziile și Visele care vă animă, vă dau energie, vă fac să aveți acel zâmbet tâmp pe față. 

Și ziceam ceva de rațiune în preambul. Am făcut pace între timp. Am negociat și am convenit să nu-mi distrugă visele, să nu-mi omoare și să nu-mi otrăvească Iubirea. Și poate la un moment dat, îi voi oferi, dovada palpabilă a realității a ceea ce ea consideră o Evidență de necontestat. Până atunci, să mă lase naibii să visez frumos!

Rezultate studiu ”Cea mai importantă calitate a unui bărbat”

Studiul despre cea mai importanta calitate a unui barbat a fost realizat pe un esantion nereprezentativ de 39 de respondenti in intervalul de timp 18-26 iunie 2013 prin intermediul chestionarii online cu difuzare pe Facebook.

Cele mai multe respondente provin din mediul urban (87%), au studii universitare si postuniversitare (89%) si au venituri medii si peste medie (84%). Prin urmare, se va face o corelare intre aceste date demografice si raspunsurile la chestionar, acesta fiind si publicul tinta al rețelei Facebook.

Concluziile studiului sunt urmatoarele:

Aspectul fizic a contat in proportie de 50% pentru 49% din respondente, 15% fiind de acord cu afirmatia “conteaza atat de multe alte lucruri”, iar pentru 31 la suta fizicul este ”important si nu prea”.

Cu ce pot compensa barbatii neatragatori? Peste 50 la suta dintre respondente au fost de acord cu afirmatia “frumusete interioara”, si doar 26 la suta au indicat drept calitate compensatorie ”inteligenta”. Nicio respondenta nu a ales Fidelitatea! Iar banii pot compensa chiar foarte putin, doar 5% dintre respondente alegand acest  raspuns.

La capitolul “Alte calitati atractive” tabloul se prezinta in felul urmator:

Prin urmare, cele mai atractive calitati desemnate de publicul nostru tinta (femei, majoritatea intre 26 si 34 de ani, cu studii universitare si venituri medii si peste medie) – simtul umorului, inteligenta, siguranta de sine.  La polul opus, calitatile care au intrunit cele mai putine voturi – fidelitatea, puterea fizica, precum si calitatea de “bun la pat” sau de potent financiar (imi poate asigura un trai decent).  Daca cumva ati mizat pe aceste calitati, ne pare rau sa va dezamagim – uneori femeile apreciaza mai degraba un banc bun decat un cocktail scump.

De asemenea, grupul de femei chestionate la intrebarea cum as vrea sa ma simt alaturi de el, 33% - “eu insami”, 26% - “iubita” si 15%  isi doresc un partener care sa le sustina/ajute/incurajeze, iar 13% si-ar dori sa se simta in siguranta.

Pe de alta parte, optiunile care n-au intrunit niciun vot au fost: “sa ma inteleaga” (de unde efortul barbatilor de a intelege femeile absolut inutil), frumoasa si atragatoare (pentru ca-si doresc sa fie ele insele, indiferent de felul in care arată). La fel de nepopulare s-au dovedit a fi optiunile “sa gateasca in locul meu” (femeile adora sa gateasca in locul lor!) si “nu trebuie sa fac eforturi deosebite” (femeile vor sa facă eforturi pentru a cuceri/seduce un bărbat).

Alte aspecte importante clarificate in chestionar au fost: importanța zâmbetului și a mirosului corporal într-o proporție copleșitoare (85% consideră mirosul foarte important).

Pe de alta parte, femeile iși doresc barbați bine proporționați și atletici, doar o femeie din 40 (cu aproximație) iși va dori un Mister Musculo care trage de fiare, iar 6 din 40 îl vor prefera chiar și daca are burtă. Per ansamblu, forta masculină fizică este o calitate bine văzută în ochii femeilor.

In materie de preferinta “cu sau fara par” – raspunsuri dintre cele mai neconcludente, totusi majoritatea vor prefera un barbat “putin neras” (49%) si proaspat ras (44%), mustatile, barbile si ciocurile fiind doar pentru amatoare. Optiunea “imberb” nu a fost votata de nicio respondenta.

Alte preferinte – “Mai inalt decat mine” (74%), forma buzelor medii (72%).

Dantura, surprinzator, pentru ca vine la pachet cu zambetul dupa care femeile sunt topite este si ea importanta. 71 la suta dintre respondente considerand-o de o importanta majora (8-10 pe o scara de la 1 la 10).

Cat priveste marimea, stimati domni, nu am o veste prea buna. Cele mai multe femei (36%) s-au abtinut in a ne comunica preferinta lor, sunt inclinata sa cred ca din respect pentru barbatii frumosi pe interior de langa ele. Acesta e motivul pentru care nu voi face publice celelalte raspunsuri. Stereotipurile sociale spun una, studiile din domeniu - alta, iar percepția asupra realitații este una pur subiectivă și individuală.

Cam atat despre cea mai importanta calitate a barbatului dezirabil. Fiti unul din ei incepand prin a fi amuzanti, sufletisti si inteligenti. Toate bune si frumoase.