Din cauza coincidențelor de nume de familie mi-am făcut programare pentru o consultație de aromaterapie. De aici ușoara mea confuzie atunci când am constatat eroarea. Am admis însă că acest lucru ar putea să aibă chiar un scop nebănuit încă și am acceptat să fiu cooperant, mai ales că plătisem deja pentru consultație și mi-ar fi fost cu neputință să recunosc încurcătura. În fine, eram curios. Tocmai îmi zâmbea o ființă radioasă și plină de energie. Iar afișul de pe perete mă îndemna să-mi trezesc simțurile, ceea ce m-a intrigat și mai mult. Hei, vestea bună era că simțurile mi s-au trezit deja pe jumătate. Tocmai îmi intindea mâina o femeie frumoasă și diferită față de cele pe care le-am cunoscut la cercul de meditații. Partea proastă e că trebuia să inventez repede o altă poveste decât cea cu care venisem în cap.
Pentru o fracțiune de secundă surprinsesem în ochii ei o umbră de tristețe deloc disimulată. O țintă facilă. Am scanat-o de sus până jos. Aș putea renunța la masca de bărbat dur care ... ăăă, are o problemă minoră... cu sinusurile și care acceptă bucuros o tratație la pat cu ceai călduț, o baie cu spumă și uleiuri aromate... da, ar putea fi chiar drăguț, cu condiția să nu mă afle careva.
- Bună ziua, Aurora Demian mă numesc. Sunt psihoterapeut cu competențe în aromaterapie, fitoterapie și apiterapie. Luați loc, vă rog. Doriți un ceai sau o cafea?
Cam ofertantă duduia. Bine, o cafea, aș putea să beau a cincea cafea pe ziua de azi, de ce nu?
-Vă mulțumesc. O cafea ar putea fi tentantă.
De ce ar fi tentantă o cafea?
-Povestiți-mi ceva despre dvs.
- Cu ce ar trebui să încep?
- Orice vi se pare relevant sau demn de a fi menționat având în vedere scopul vizitei dvs.
Și scopul vizitei mele ar fi...
- Mă numesc Alex Tima. Și cred că am o problemă. Mi se spune că aș fi nesimțit. Sunt acel măgar care face o porcărie și apoi dispare în ceață.
Domnișoara izbucnește în râs. Îmi place râsul ei. Deloc strident sau isteric. Cum aș putea s-o fac să râdă mai des? Făcându-mă de râs în continuare, presupun. Îmi oferă cafeaua. Observ verigheta de pe inelar. Să continuăm pe același ton glumeț și destins. Mă invită să mă fac confortabil. Mai mult decât eram! Discutăm generalități și banalități timp de 10 minute fără a menționa scopul vizitei. Ezit să-i povestesc despre sinusurile mele cu probleme. Nu că n-ar fi adevărat, ar fi doar deplasat în timp și spațiu. Am avut probleme cu sinusurile în copilărie.
Presupun că mi-a citit deja scopul pe frunte, în limbajul meu nonverbal, în priviri, ochi, miros, noi, bărbații suntem niște simulatori de doi lei. Minciuna miroase de la o poștă.
- Cum vă simțiți în legătură cu problema dvs despre care încă nu vreți să vorbiți? Pe un ton grav și serios. Deci, am început psihanaliza!
- Amorțit și fără chef de viață.
- Descrieți-mi vă rog ce vedeți în această poză.
Îmi arată o poză cu un copil de opt ani care acceptă drapelul în memoria tatălui său împușcat în timpul războiului din Irak. N-am nicio tresărire.
- Un băiat pe punctul de a plânge, îi spun pe un ton meditativ.
- Atât?
-E o fotografie alb-negru probabil pentru a amplifica efectul dramatic.
- Mai era nevoie de un astfel de efect?
- Nu știu, probabil.
- Cu ce vă ocupați?
- Programare.
- Locuiți împreună cu...
- ...pisica.
- Vă simțiți singur?
- Nu neapărat.
- Aveți o relație?
- Nu pe moment.
- Vise și fantezii? Planuri și țeluri?
- Da.
- Ce v-a determinat să cereți ajutor specializat?
Am nevoie de ajutor specializat? În ce problemă?
- Nu vă găsiți cuvintele pentru a exprima senzații și emoții, confundați suferința psihică cu durerea fizică, păreți un tip lipsit de emoții și emotivitate, aveți un vocabular emoțional limitat. Pun pariu că n-ați plâns niciodată.
- Se pare că știți mai bine decât mine.
Sunt al naibii de defensiv. Aș vrea să mă ridic și să plec. Dar găsesc sub demnitatea mea să las baltă această demonstrație de forță. Aș vrea s-o fac să regrete fiecare cuvânt pe care l-a spus. O las însă să vorbească. Am plătit pentru a mă simți în halul ăsta mizerabil, deci să-mi consum porția de rahat comandată.
- Traumele din copilărie v-au determinat să vă reprimați emoțiile. Ați dezvoltat în timp rezistență față de orice manifestare a emoției. V-ați înăbușit simțurile. Partea proastă e că încercați să fugiți nu doar de emoții negative – furie, mânie, decepție. Sunteți incapabili de a le mai simți și pe cele pozitive, cum ar fi elementara bucurie de a trăi. De ce o faceți? Vă este teamă că veți răni pe cei din jurul vostru cu forța distructivă a emoțiilor dvs. de asta simțiți nevoia de a le reprima adânc. Emoțiile negative au o încărcătură energetică distructivă, reprimându-le provocați o implozie interioară, declanșați o bombă cu efect întârziat, dar în interiorul dvs. Controlați-vă acțiunile, nu și emoțiile.
Îmi spun că totuși îmi este suficient. Nu vreau să fiu taxat în plus pentru zel profesional. De fapt, fac ceea ce știu să fac, îmi reprim în continuare emoțiile, pe care nici nu le întreb de sănătate.
- Care este recomandarea dvs. pentru ”afecțiunea” mea, o întreb totuși, pe picior de plecare.
- Termenul de alexitimie vă spune ceva?
- Îl aud prima dată. Cer detalii, pare un joc de cuvinte legat de numele meu, nu?
- Nu, nu este. Ce vă place să faceți?
- Uneori scriu.
- Ne putem întâlni săptămâna viitoare cu un text scris de dvs. Vă pot ajuta să vă exprimați emoțiile. Ar trebui să aveți încredere. Noi, femeile, am fost născute pentru asta.
Revin la sentimente mai bune. Hei, am obținut o a doua întâlnire! Îi zâmbesc. Și de mi-o fi părând atractivă?! Îmi amintește de mama. Pic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu