Zilele trecute am văzut un bărbat pe stradă. Câteva precizări. S-a întâmplat cu o lună și ceva în urmă. De regulă văd oameni pe stradă, foarte rar bărbați, înțelegeți ce vreau să spun. Strada se numea Magheru, deci nu era o stradă.
Nici nu i-am reținut foarte bine chipul, nici măcar nu am văzut prea bine cum arată. În mod sigur nu era cel mai frumos bărbat pe care l-am văzut în viața mea. Și totuși, senzația a fost de ”Tocmai am văzut perfecțiunea!”. Impactul vizual frontal a fost atât de puternic, încât l-am resimțit ca o undă de șoc. M-am oprit, m-am întors și am stat. Preț de câtva minute. L-am privit îndepărtându-se. Cred că era un bărbat de până în 40 de ani. Înalt, suplu. Extrem de elegant, într-un costum de stofă. Nu prea pot reda restul în cuvinte. Au fost doar senzații. Bine, percepții. Prima a fost că tocmai am văzut bărbatul perfect. A doua, că acest bărbat este diferit de toți ceilalți. Și mai am încă vreo zece calificative pe care aș putea să le redau, dar nu aș descrie nici pe-aproape senzația. Subtil, superior, tulburător. Senzual am zis?
Și nu, nu e vorba de vreun parfum. Mai degrabă de postură, ținută, mers. M-a făcut să-mi îndrept spatele înstantaneu.
A fost imaginea holografică a bărbatului … dorit. Doar că acea imagine avea un element perturbator. Am realizat acel lucru abia după ce am reconstituit imaginea în capul meu. După gulerul hainei lui mi-am dat seama că mă uitam lung și indecent la un preot catolic.
Poza: Montgomery Clift în filmul ”I Confess” (1953).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu