Curajul de a fi

Ai nevoie de curaj pentru a fi tu insuți sau pentru a fi diferit sau pentru a fi excepțional sau dimpotrivă ordinar? Da, ai nevoie de curaj pentru a fi, indiferent cine vrei să fii, în acord cu sinele tău interior și nu conform cu rigorile celorlalți sau poate chiar în conflict cu acestea din urmă. 

Jumătate din viață m-am simțit neadecvată, deplasată chiar, neintegrată și chiar un outsider. Resimțeam tot timpul o presiune din partea mediului de a fi altfel decât simțeam eu să fiu. Prin urmare, mi-am dezvoltat diverse mecanisme defensive și O, da, pe alocuri eram privită drept enervantă, arogantă și distantă. Am devenit foarte sensibilă la critică și vulnerabilă la păreri despre mine. După care am dezvoltat alte calități - imunitate, cinism, sarcasm, superioritate și insensibilitate. Tot ce-mi doream însă era Acceptarea și Iubirea. 

Acum sunt conștientă de toate aceste lucruri, le-am realizat evident târziu. Culmea, credeam că mă reprezintă! Că sunt EU. Și nu eram de fapt. 

Încerc de o bună bucată de vreme să mă întorc la inocență. La acel copil prodigios care-și corecta profesorii atunci când aceștia greșeau soluțiile. La copilul care citea nopțile diverse cărți și nu mai găsea subiecte de conversație cu copii de vârsta lui care mergeau cu vaca sau la prășă în schimb. La copilul care făcea 12 km pe jos doar pentru bucuria de a se simți util, în vreun fel. La copilul care plângea cu revistele de istorie în brațe citind despre Marea Unire din 1918. 

Acum că știu toate aceste lucruri, nu mai trebuie să fiu extraordinară! Pot fi doar eu însămi. Nu-mi mai este frică de eșecuri, de respingeri, de calificative proaste sau de tăceri. Nu-mi mai este frică nici măcar că nu-mi voi găsi dragostea vieții mele! Și chiar îmi vine să râd când scriu asta! 

Nu atâta timp cât mă am pe mine.