Cu complimentul la agățat

Astăzi am avut niște ochi frumoși, un păr mătăsos, am fost suplă (spre scheletică), am avut niște idei interesante și am gătit bine. Și acestea sunt complimentele pe care mi-ar fi plăcut să le primesc! Sau pe care le-aș fi agreat cu ușurință. 

Cele mai memorabile și convingătoare complimente pe care le primim de la ceilalți, aspect studiat intens de grupul de cercetători, vizează nu înfățișarea sau bunurile noastre, ci comportamentul!  Despre asta am discutat cu fetele mele de suflet. Le-am rugat să-mi răspundă la următoarea întrebare: care a fost cel mai memorabil compliment primit vreodată. A se subînțelege de la bărbați. 

L. Cel mai măgulitor compliment l-am primit de la un coleg de serviciu care mi-a comentat o poză pe FB spunând: "Mai rar frumusețe și inteligență la un loc"!

G. Hm.... se poate să nu fi primit complimente?! Nu-mi amintesc, deci e nașpa ... Doar de cele de la copii mi-aduc aminte.

B. De la soț primesc cele mai multe. Dar știe să bage și câte o privire de face cât o mie de cuvinte! Acum, că m-am apucat de slăbit e uimit de cât slăbesc și cum arăt, mereu îmi zice că sunt frumoasă și mereu cand are ocazia pune mana și mă pipăie peste tot. Ochii mei au fost complimentați...bine zic? Și fundul, cel mai des!

M. Pe mine nu m-au impresionat niciodată complimentele legate de calitățile mele fizice. În schimb imi amintesc și acum o chestie de-a soțului  meu de pe vremea când eram la începutul relației. M-a sărutat brusc, fără nici un 'preaviz' si apoi s-a scuzat jenat și mi-a zis că nu s-a putut abține să nu facă asta. Mi s-a părut mai drăgut decât orice compliment. Și o alta chestie, mai cerebrală așa, cu care m-a 'aburit,  imi zicea că nu-și poate lua gândul de la mine că sunt 'altfel și altceva' si asta îl enerveaza si îl face neliniștit. Partea de final mă distra grozav. In fine, ideea e că m-au atins mai mult subtilitățile, privirile si anumite gesturi, decât complimentele verbale directe.

R. Mie un tip mi-a zis că l-am făcut fericit nu ca bărbat ci ca om și nu am înțeles prea bine dacă a fost de bine sau de rău. Tocmai făcusem sex...

E. Îmi pare rău dar nu te pot ajuta. Niciodată nu am știut să primesc complimente. 

M. (aici o replică prea spumoasă ca să fie dată publicității, dar apreciată de toate celelalte participante la discuție.)

G. (despre cum primim un compliment): Primești cu toată inima, zâmbești, îl primești în inimă și mulțumești din inimă. Nu trebuie să te lași definit însă de un compliment, ego-ul abia așteaptă să se umfle în pene.

Complimentul meu cel mai memorabil, care nu m-a flatat și pentru care n-am mulțumit, l-am primit de la un  bărbat îmbrăcat în sutană: Ești o bucurie pentru Satana și o încântare pentru Iad (majusculele îmi aparțin). Făcea referire la picioarele mele îmbrăcate sumar într-o pereche de pantaloni scurți. Să înțeleg că i-a plăcut ce a văzut?!

Tot cercetătorii sunt de părerea că acceptăm și mulțumim pentru complimentele cu care suntem de acord. Pe cele prea flatante le refuzăm frumos, pentru a le înlocui cu calificative mai umile. Nu vrem să dăm impresia de încrezuți sau mai puțin modești.

Care a fost complimentul tău memorabil care nu te-a definit și nici nu te-a umflat în pene?

Ce-și doresc femeile

Ce fac în după amiezile de la birou când mă plictisesc foarte tare? Mă gândesc la bărbatul viselor mele. Ceilalți sunt doar bărbați. Fără supărare. A nu se confunda cu bărbatul vieții sau bărbatul gândurilor. Ultima categorie nu trebuie să aibă nicio calitate deosebită. Cel mult un zâmbet frumos. 

Îl voi lua pe puncte și în ordinea importanței calităților, de la cel mai puțin importante la cele critice.

Brunet sau șaten. Înalt e la nivelul 3 sau 4 ca importanță. Mai înalt decât mine vreau să zic. E obsesia femeilor, înalt ca bradu! Deși brazii pot fi și pitici. Unul din criteriile importante la care ținea o amică de-a mea – un bărbat trebuie să aibă fese! Nu m-am prins la ce-i folosesc, dar argumentul ei a fost: Ei ne vor cu sâni! De ce am fi noi mai puțin absurde în pretenții?! Până la urmă, m-am prins, orice protuberanță este bună. Exceptând, burțile și cheliile. Acceptabile doar ca daune compensatorii pentru propriile defecte.  Alte date fizice. Nu foarte arătos. Adică nu cine știe ce. Îl vreau cu toate frumusețile pe interior. Ca-ntr-un sertar, deschid, mă uit, îmi place, închid la loc. Curioasele care mă spionează peste umăr primesc o privire fulger de damnare pe viață să jinduiască după bărbații altora. Fără speranță!

Inteligent în mod evident. Îmi plac bărbații înțelepți! Dar să nu-l facă pe deșteptul! Adică să fie, dar să nu pară. În mod normal, îl vreau mai inteligent decât mine. Ca să-mi taie pe vecie cheful de a-i face vreo demonstrație de supremație intelectuală. Nu e o cerere de umilință pe viață. E doar bărbatul pe care l-aș putea iubi. Bărbații enciclopedie, alt deliciu. Nici nu mai trebuie să cauți ceva pe google, ei dețin toate răspunsurile! Și se mai și supără când nu le dai crezare, când verifici informația sau ceri părerea unor experți, adică a unor tipi mai deștepți decât ei! O lovitură sub centură mai grea decât asta nu se poate! În tot cazul, îl vreau într-atât de deștept încât să admită că eu pot fi mai bună decât el la foarte multe alte lucruri. Inclusiv la gătit. Și să-mi permită să aduc mai mulți bani în casă, fără suferințe în tăcere cu repercusiuni pe alte planuri. 

Apoi, optimist, pozitiv. Nu mai vreau să aud, știi cât costă întreținerea unei mașini? Schimbul de ulei? Revizia tehnică? Dar cauciucurile de iarnă? Dar benzina? Și uite așa mai bine nu ieșim nicăieri, la munte am fost acum 4 ani, la mare acum 2 ani, acasă acum 5 ani, unde mai vrei să mergem? Și ce mișto e San Moritz-ul pe web-cam! Normal că e mișto. Acolo ajung alții! Fii realistă! Coboară din nori, din pom, din corcoduș și hai să facem cumpărăturile și mâncarea că îndată începe meciul! Și un film drăguț pe care vreau să-l văd. Adică două, unul începe la 8 și al doilea la 10.

Pe de altă parte, visul oricărei femei este  Handyman, nu Dorel Instalatorul. Vrei să te lauzi cu bărbatul tău în orice conversație cu o altă femeie, cât de priceput este! La tâmplărie, țevărie, șipci, cabluri, geamuri, instalații. La becuri ne pricepem și noi. La mașini de spălat, frigidere și calculatoare – specialiștii în domeniu. Dar la o bucată de faianță cazută, o zugraveală, o fisură, un șobolan mort, un gîndac obez - trebuie să ai pe cine trimite pe linia I a frontului. Și mai e și mersul la farmacie la 3 noaptea. Scrie și în fișa postului de bărbat!  

Și lista continuă. Dar încă puțină răbdare. Nu e o listă interminabilă.

N-am tot timpul din lume la dispoziție? Așa este! Nici măcar atunci când îi alegem. Ne plac 3-4 puncte și ni se pune pata! Nu avem răbdare să-i cunoaștem decât abia după ce spunem DA!

Să fie plin de surprize. Și cele mai frumoase surprize să le ai pe măsură ce-l cunoști mai bine. Florile nu ajută întotdeauna. Nici pupicii. Nici dedicațiile muzicale. Ceva nou DA! Nu chiar în fiecare zi, dar măcar din când în gând! Un shopping fără văicăreli și fără să-ți strice cheful de probat măcar o ținută în diverse variante e de apreciat! Un tătic care știe să se joace cu copilul său de parcă ar avea aceeași vârstă, adică cea a năzdravanului, întotdeauna DA! Atent la stările tale emoționale, da!

Foarte importante sunt pasiunile comune. Dansul ar fi una din ele. Muzica, un anumit gen de muzică, altă pasiune. O amică de-a mea are în comun cu soțul ei pasiunea pentru scris. Bine și sexul. Mă făce să roșesc când îmi povestește aventurile lor conjugale.  Da, aventură conjugală! Sună a oximoron, nu?

Mai rămân discutabile cele de căutător al adevărurilor absolute. Și toate restul, care pot face fiecare dintre ele diferența. Sensibil, am spus?  E de la sine înțeles!

Acest articol nu este un pamflet.

Fabrica de vise în 3 pași

Noua provocare e să scriu despre ceva ce mă pasionează sau mă preocupă. Ar fi prea multe sau prea puține, depinde cum o iei. E în funcție de starea de spirit și de entuziasmul zilnic (menționez prea des cuvântul entuziasm? mă caracterizează!). Fără el nu-mi vine deloc să deschid lista de obiective de exemplu. Pe care eu și prietena mea ni le fixăm periodic. Suntem un fel de coach una pentru cealaltă, ne prezentăm una alteia obiectivele, după care ne raportăm rezultatele. La început, obișnuiam s-o facem zilnic / săptămânal, după care una din noi intra într-o pasă, de obicei sentimentală, și totul se ducea naibii de râpă! În timp am slăbit-o ușor, eu bine de tot, cu mania planificării și controlului asupra tuturor aspectelor importante ale vieții și am învâțat să ne concentrăm pe 3-5 obiective majore pe care să marșăm zilnic. Ce-am învățat din această experiența voi relata în cele ce urmează.

În primul rând, la baza experiențelor noastre stau lecturi, mai mult ale ei, decât ale mele, scrise de oameni de succes care au avut și mai au rezultate remarcabile în viață. Viețile acestora, trase la xerox, încep cu o copilărie și adolescență plină de privațiuni, apoi cu niște experiențe de viață uimitoare, urmate de marea transformare, oamenii potenți și super-eficienci care sunt astăzi. Brian Tracey și Stephen Covey sunt preferații ei. A trebuit să fac și eu niște lecturi obligatorii pentru a avea aceleași noțiuni, concepte și paradigme! Pentru a fi pe aceeași undă, pentru a-i putea înțelege strategiile și pentru a fi mai apoi utilă la monitorizarea propriu-zisă a obiectivelor. Mă ajută însă mai mult decât orice altceva abordarea de project management, pe care am ajuns să o aplic în viața mea de zi cu zi. Astfel și cele mai detestabile sarcini cum ar fi spălatul vaselor sau organizarea dulapurilor pot fi activități interesante și pline de provocări!

Primul pas
Tu ce vrei de fapt de la viață? Cam așa începe analiza noastră SWOT. Păi, vreau așa, să fiu cea mai bună în cutare domeniu (excepțională dacă se poate), să fac economii (placa noastră stricată), să slăbesc 2-3 tone (ne apuca pe rând nebunia slăbitului), să arăt mai tânără (cu vreo 15 ani minim), să-l întâlnesc pe Mr. Perfect (pardon, Mr. Right - update 26.02.2013). Ei bine, teoria spune că obiectivele trebuie să fie realiste, realizabile, dar în același timp suficient de motivante astfel încât realizarea lor să te plaseze pe o treaptă superioară de dezvoltare și evoluție. Și mai ales să-ți dea o putere nebănuită, să-ți declanșeze acele resurse interioare latente de care nu erai pe deplin conștientă. Dar care într-un final, să-ți dea satisfacția fantastică de a fi realizat ceva de care nu credeai că ești în stare! Pe moment, de ex, nu mă cred în stare să-mi inițiez propria mea afacere. Acesta ar trebui să fie obiectivul meu! Riscul de a-ți fixa un obiectiv de neatins este să nu-l atingi! Să renunți pe traseu, să investești timp și energie în ceva fără finalitate, să pici într-o pasă de apatie și să ajungi într-o stare paralizantă de neputință, lipsă de încredere în forțele proprii, descurajare, lipsă de orizont, de perspectivă, de viziune asupra viitorului. Și aici intră în rol partenera de tandem. Nu mi se pare OK obiectivul tău! Reformulează-l ca și cum l-ai fi atins deja! Descrie toate senzațiile pe care le ai în momentul marii realizări! Tot ce vezi și tot ce simți este suficient de motivant pentru a face chiar acum primul pas, cel mai important de altfel, spre realizarea visului tău? Care ar fi acel prim pas?
Stabilește-ți obiectivele! Prioritizează-le! Descrie situația actuală și cea dezirabilă din viitor!

Pasul doi
Fă un fișier separat pentru fiecare obiectiv. Argumentează-ți motivația, etapizează procesul, stabilește un termen limită. Fă o listă cu toate acțiunile care te pot ajuta să-ți realizezi obiectivul. Încadrează-le în timp. Pe zile, săptămâni, luni. Această etapizare te va ajuta să-ți monitorizezi rezultatele. De ex., dacă îți propui să faci economii de 5 mii de euro într-un an, în luna a 6-a ar trebui să ai deja jumătate din sumă, nu? Logic. Ceea ce înseamnă 416 euro pe lună. Nu-ți permiți atât? Care ar fi maximul? La ce poți renunța pentru a-ți realiza acest obiectiv? Dacă reduci din cheltuieli, ce resurse poți disponibiliza? Ce poți face în plus față de ce faci acum pentru a-ți realiza acest obiectiv ambițios? Ce ar presupune asta ca timp și efort? Care este prețul real pe care trebuie să-l plătești? Mai puțin timp cu copilul! Ești dispusă să-l plătești? Obiectivul în sine merită un astfel de sacrificiu? Ce vrei să faci într-un final cu acești bani? Din tot acest demers ar trebui să te alegi cu o listă de to do-uri. Acțiuni și non/acțiuni. Care îți restricționează foarte mult viața, te constrâng să acționezi într-un sens sau altul, te disciplinează de fapt și-ți impun o anumită conduită, cea dezirabilă. Să beau naibii 8 pahare de apă pe zi! Chiar și când nu mi-e sete! Să merg să alerg de nebună prin parc, chiar dacă vreau să mai lenevesc în pat. Să mă încadrez într-o anumită sumă de bani la cumpărături, chiar dacă e perioada reducerilor și am vazut o rochie mișto la doar 99 de lei! Să trag de mine pentru acele 8 minute groaznice de abdomene. Să nu mai pierd timpul pe chat. Să pun naibii mâina pe cartea aia, că așa am zis, să fiu cea mai bună în acel domeniu! Și dă-i și luptă! Cu tine însăți.

Pasul 3
Raportezi prietenei toate rezultatele modeste pe care le-ai înregistrat. Potrivit lui Henriette Anne Klause și cărții ei Notează și acționează, acest pas este un pas important. Dacă nu ai un astfel de prieten, ar trebui să-ți cumperi unul! Dacă ești pe cont propriu și nimeni nu știe de zbaterea ta interioară te poți eschiva cu plăcere de la programul de tortură la care te-ai expus de bună voie și nesilit de nimeni. În astfel de momente, eu recurg la următoarea stratagemă. Mi-a trecut! Nu mai vreau să realizez nu știu ce realizare. M-am răzgândit între timp. De fapt îmi doresc altceva! Și încă nu știu exact ce!

Oricât de insignifiant ar fi rezultatul, oricât de lipsit de finalitate ți se pare totul, fă o listă. Cu toate dificultățile cu care te-ai confruntat. Ai fost tentată să alegi calea mai ușoară, ai făcut o excepție, te-ai dezumflat și nu mai ai energie, ai obosit de atâta încrâncenare, ai OBOSIT, nu mai ai nerv, vrei de fapt altceva, nu mai vrei domeniul ală, vrei domeniul ălălalt. Și tot atâtea alte subterfugii, abateri și eschivări de la calea cea dreaptă!
Faci o mică ședință de dezbatere cu prietena și încerci împreună cu ea să te lămurești de ce nu ai rezultate. Ce sau cine te împiedică. Care sunt blocajele. Ce-ți scapă ție și dintr-o parte e ceva mai limpede? Dacă ești receptivă la critica constructivă s-ar putea să ai doar de câștigat.

Sau dimpotrivă. Ai fost extraordinară! Ai făcut totul ca la carte, ți-ai respectat planul, ai fost consecventă cu tine însăți, ți-ai dorit în continuare aceleași lucruri, ești tot mai mulțumită de tine însăți de felul în care îți organizezi toată treaba, ai fost OK. Prietena este cea care te felicită și te încurajează să fii perseverentă în continuare. Sau eventual îți spune că te admiră și că ești o sursă de inspirație pentru ea.

Și gata pașii. Cu puțină perseverență poți ajunge acolo unde îți dorești, reluând pașii 1-3. Cu ajutor personal și evident al prietenei. Cea cu care ai urzit planuri de orice fel, cu care ai dezlânat tot felul de complicații și cu care ai împărtășit cele mai frumoase momente. Cele de satisfacție, bucurie și  succes!

Cărțile motivaționale te vor ajuta să înțelegi cum funcționează diversele mecanisme ale motivației, percepției, organizării, ș.a.m.d. Fiecare îți va propune o metodă inedită pe care o vei putea adapta nevoilor proprii. Brian Tracey de ex. recomandă să începi cu ce nu-ți place! Să începi cu obiectivul care crezi că îți va schimba radical în bine viața și în toate sferele vieții. Alții îți vor propune strategii pentru creșterea încrederii în forțele proprii. Dacă știi să mergi pe un monociclu, poți să faci orice altceva! Dar mai ales, caută acel lucru care te pasionează cel mai mult și dedică-te lui!

Îndrăzneşte să fii diferit!

Fiul meu nu vorbeşte la aproape 3 ani. Adică spune câte un cuvânt la intervale de 2-3 luni pe care apoi nu îl mai repetă. Şi nu spune cuvinte uzuale, gen "apă" sau "papă", ci "ştiu" sau "vreau". Ceea ce mă face să cred că ştie, dar nu vrea.

La serbarea de la grădi am făcut notă discordantă cu toţi ceilalţi copii. A fost singurul copil fără pelerină pentru că a refuzat categoric să o îmbrace. În timp ce ceilalţi copii spuneau poezii, cântau şi dansau, copilul meu stătea cu spatele la public, atras de nişte beculeţele din geam sau se scobea în nas. Părea semiabsent şi preocupat de alte probleme existenţiale. A avut o singură intervenţie în tot spectacolul, când a ieşit în faţă de mâină cu alt copil, care a recitat o poezie.

La final, în timp ce ceilalţi copii aşteptau cuminţi să le vină rândul la Moş, copilul meu s-a poziţionat pe centru lângă fotograf şi-i studia atent aparatul. Părea chiar că poartă o conversaţie cu acesta, probabil întrebându-l în limba lui tehnici de fotografie. Şi când a obosit să tot privească nesfârşitul şir de copii care se perinda pe genunchii Moşului, s-a întins pe burtă pe jos şi şi-a continuat vizionarea spectacolului rezemat în coate şi cu mânile sub bărbie.

În tot acest timp, eu am schimbat feţe feţe, am roşit, am încercat să-l fac atent să se întoarcă cu faţa spre audienţă, l-am rugat în gândul meu să înceteze cu scobitul în nas, am constatat că trebuie tuns şi am aşteptat cu înfrigurare o mină cât de mică de copil inteligent pe faţa lui.

În momentul culminant al serii, cu copilul meu luând lecţii de fotografie, o mămică îmi spune "Ce genial e fiu-tău! cu atitudinea lui de "Îndrăzneşte să fii diferit!" I-am aruncat o privire fulger de "Oare mă ia la mişto?!" Nu, vorbea serios! Am roşit din nou, dar de data asta pentru mine. Îi zic, da, e bine să fii diferit, dar nu într-atât de diferit!

L-am întrebat pe taică-su după serbare dacă a fost mândru de fiul lui. Răspunsul a fost afirmativ!

Până una alta se confirmă predicţiile unui coleg de muncă care i-a făcut astrograma şi mi-a zis-o la telefon în vacarmul salonului maternităţii. Adică am auzit din doi în doi şi tot ce-am reţinut a fost... afemeiat (îl iubesc toate babele din cartier) şi geniu în calculatoare (ştie să recupleze routerul când îi scot Internetul din priză!)

What about love?

UPDATE (ultimul)

Cea mai tare senzaţie e să conştientizezi că iubeşti şi că Iubirea care creşte în tine e o Forţă indestructibilă. Şi că nimeni şi nimic nu ţi-o poate lua. Şi că e o resursă interioară la care poţi avea acces oricând ai nevoie de un zâmbet interior. E acolo, în plexul solar şi dacă o laşi să te copleşească mai mult de 5 secunde vei simţi cum te sufoci. Uşor. Şi suficient cât să-ţi doreşti să tragi mai mult aer în piept şi să începi să trăieşti!

UPDATE (18.12.2012)

Pentru amicul meu care vrea să ştie cum arată Iubirea...

E starea de bine! E atunci când eşti fericit şi nimic nu pare să te supere sau să te deprime cu adevărat. E ca atunci când eşti îndrăgostit, iar obiectul iubirii tale este TOTUL. Evident e şi persoana iubită, dar iubirea dă peste margini şi se revarsă şi te invăluie în cercuri concentrice şi cercul se închide şi tu pluteşti în acel ocean de... iubire. Şi eşti recunoscător pentru emoţia ta. Şi ai vrea să o împărtăşeşti cu el/ea prin fiecare gest. Şi nu-ţi mai este teamă de NIMIC.

UPDATE

Ce ne face vulnerabili atunci când iubim? Deşi Iubirea este forţa care pune în mişcare Universul? Şi care e legătura cu Abisul?

Nu am un răspuns astăzi.

Dar m-am întâlnit cu următoarea "speculaţie" a grupului de cercetători.

Studiile au demonstrat ca băieţii sunt mai afectuoşi decât fetiţele până la varsta când merg la şcoală. In acel moment intervin convenţiile sociale şi dorinta lor de intimitate şi de apropiere emoţionala este reprimată.

Concluzia era că bărbaţilor le este frică de intimitate. Oarecum hilar şi ... suprprinzător. Mă întreb dacă o fi şi adevărat. Altfel, ar explica de ce noi femeile trebuie să inventăm diverse strategii de încurajare şi îmbărbătare. Mi se citeşte ironia de pe faţă sau trebuie să fiu mai explicită de atât?

***

Şi recunosc că am fugit de subiectul ăsta cu toate resursele mele interioare. Fără să ştiu prea bine de ce fug. Pentru că mi se părea înfricoşător, angoasant, compulsivo-obsesivo-deprimant, frustrant şi Dumnezeule, dureros.

Cu nişte ani în urmă când m-am întâlnit pentru puţin timp cu acest sentiment (câteva ore de intensă agonie!) mi-am zis că nu mai vreau să trăiesc aşa ceva niciodată în viaţa mea! EVER! Pe atunci nu ştiam cum e să trăieşti cu acest sentiment devastator ... zilnic.

O, nu e totul groaznic, e chiar sublim. Pe alocuri. În rest, e simptomatică psihiatrică. Lovesickness.

E imaginea porumbelului cu o aripă frântă care încearcă să zboare. Îi reuşeste 2-3 fâlfâiri de aripă, după care se loveşte de caldarâm, încearcă din nou, se izbeşte de data asta de un perete. E lovit, rănit şi însângerat. Dar nu renunţă la zbor. E conştient că-i lipseşte o aripă şi încearcă să echilibreze acest handicap... dar toate încercările lui finalizează cu izbitură în pavaj. În timp învaţă cel puţin să cadă, astfel încât să doară mai puţin. Până când unui trecător i se face milă de el şi-i curmă suferinţa. Printr-un act de compasiune, răsucindu-i gâtul de tot.

De ce iubirea declanşează atâtea mecanisme în interiorul nostru? Defensive în mare parte. Dar şi dorinţa de auto... distrugere, dizolvare, dispariţie în Neant. Atunci când ne atinge profund. Aripa Morţii. Atât de aproape una de alta, Iubirea şi Moartea. Este Iubirea mai puternică decât sora ei geamănă? Dacă răspunsul este DA, sigur te îndrepţi către o lume mai bună. Adică alta.

NU, nu am spus totul. E un articol pe care aş putea să-l rescriu zilnic.

Pe Hol

Stau în Hol și nu știu încotro s-o apuc. Mă plimb pe hol și contamplu uși. M-am rătăcit oarecum în acest labirint de uși și mă simt copleșită de importanța momentului.
Îmi sună în cap zgomotul ultimei uși trântite în nas. Și tăcerea asurzitoare a ușii la care am bătut și care nu s-a deschis. Conversația cu locatarul a fost lămuritoare într-un fel. Prea mare și greu bagajul de mâină. Plus niște incompatibilități minore aș spune, dar deloc neglijabile atunci când îți dorești Acceptarea totală. NU-i nimic, îți spui. Oricum, nici nu vroiai să intri cu adevărat. Erai doar în vizită. Explorai posibilități. Erai în căutarea ușii care te-ar fi condus spre ... Cel care te așteaptă. De-o viață.
Te îndepărtezi și îți continui căutarea. Ai altceva de făcut. Ai de plasat bagajele. Uși, foarte multe uși. Voluntariat, Cei mai buni de pe piață, Un mediu prietenos, Deplasări, Cauze nobile, Un vechi amic. Te oprești la Voluntariat. Prima ușă întredeschisă. Pare un mediu prietenos. Un loc unde ai putea să înveți foarte multe lucruri. În schimbul unei implicări pline de abnegație. Tempting. Dar, să fie clar, cu ceva beneficii viitoare. Poate o altă ușă! Care să ducă spre Cel care te așteaptă.

Feminisme

Ce mi-ar place mie să citesc într-o revistă pentru femei?

Că look-ul bine lucrat și atent studiat, la care trebuie să muncești minim două ore sau mai bine te lași pe mânile profesioniștilor, este de domeniul trecutului, că în tendințe a revenit  cel uşor neglijent, realizat pe fugă şi minimalist.

Că fondul de ten este o mască sub care ne ascundem de teama că nu vom fi acceptate și iubite așa cum suntem.

Că cele mai multe produse cosmetice conțin compuși chimici dăunători sănătății, care pot provoca iritații ale pielii, alergii grave și neurotoxicitate, infertilitate și cancer la sân. 

Că  un zâmbet fericit şi sincer este cel care te face să te luminezi la faţă, să îţi sclipească ochii și să ai riduri de expresie.

Că o siluetă perfectă se obține prin mișcare și alimentație sănătoasă și nu diete draconice.

Că purtatul tocurilor este motivul pentru care suntem irascibile și nervoase. Tensiunea pe care o resimțim duce la disconfort și dureri insuportabile în călcâie. Tocurile înalte pot afecta postura naturală și coloana vertebrală.

Că stilul smart este sexy. Că defectele ne fac umani și ne înfrumusețează de fapt. Că excesele oripilează.

Că epilatul inghinal nu este o metodă de igienă. Apa și săpunul, în schimb, este. Părul pubian are motive întemeiate să se afle acolo, protejează pielea sensibilă și mucoasa zonei genitale, iar îndepărtarea lui ar înlătura această barieră de protecție. Adică, nu igiena este motivul pentru care ne epilăm. De cele mai multe ori, exceptând masochistele, o facem pentru un bărbat. Deși 90 la sută dintre femei m-ar contrazice vehement. 

Că scopul final și ultim al unei femei nu este căsătoria și procreerea. Nașterea și creșterea unui copil este un act de responsabilitate și iubire necondiționată. Nu o modalitate de a ține lângă tine un bărbat. Nu o validare și o confirmare a valorii tale sociale. Nu o luptă câștigată cu ceasul biologic.

Că și femeile pot experimenta dorințe intempestive, bruște, evidente și precis localizate. Cu singura diferență, este importantă emoția. Care de fapt amplifică dorința. Suntem ființe complexe.

Că poți să-ți reconciliezi viața de familie cu o carieră înfloritoare. Și că le poți avea pe ambele.

Și despre multe alte.