duminică, 20 ianuarie 2013

Fabrica de vise în 3 pași

Noua provocare e să scriu despre ceva ce mă pasionează sau mă preocupă. Ar fi prea multe sau prea puține, depinde cum o iei. E în funcție de starea de spirit și de entuziasmul zilnic (menționez prea des cuvântul entuziasm? mă caracterizează!). Fără el nu-mi vine deloc să deschid lista de obiective de exemplu. Pe care eu și prietena mea ni le fixăm periodic. Suntem un fel de coach una pentru cealaltă, ne prezentăm una alteia obiectivele, după care ne raportăm rezultatele. La început, obișnuiam s-o facem zilnic / săptămânal, după care una din noi intra într-o pasă, de obicei sentimentală, și totul se ducea naibii de râpă! În timp am slăbit-o ușor, eu bine de tot, cu mania planificării și controlului asupra tuturor aspectelor importante ale vieții și am învâțat să ne concentrăm pe 3-5 obiective majore pe care să marșăm zilnic. Ce-am învățat din această experiența voi relata în cele ce urmează.

În primul rând, la baza experiențelor noastre stau lecturi, mai mult ale ei, decât ale mele, scrise de oameni de succes care au avut și mai au rezultate remarcabile în viață. Viețile acestora, trase la xerox, încep cu o copilărie și adolescență plină de privațiuni, apoi cu niște experiențe de viață uimitoare, urmate de marea transformare, oamenii potenți și super-eficienci care sunt astăzi. Brian Tracey și Stephen Covey sunt preferații ei. A trebuit să fac și eu niște lecturi obligatorii pentru a avea aceleași noțiuni, concepte și paradigme! Pentru a fi pe aceeași undă, pentru a-i putea înțelege strategiile și pentru a fi mai apoi utilă la monitorizarea propriu-zisă a obiectivelor. Mă ajută însă mai mult decât orice altceva abordarea de project management, pe care am ajuns să o aplic în viața mea de zi cu zi. Astfel și cele mai detestabile sarcini cum ar fi spălatul vaselor sau organizarea dulapurilor pot fi activități interesante și pline de provocări!

Primul pas
Tu ce vrei de fapt de la viață? Cam așa începe analiza noastră SWOT. Păi, vreau așa, să fiu cea mai bună în cutare domeniu (excepțională dacă se poate), să fac economii (placa noastră stricată), să slăbesc 2-3 tone (ne apuca pe rând nebunia slăbitului), să arăt mai tânără (cu vreo 15 ani minim), să-l întâlnesc pe Mr. Perfect (pardon, Mr. Right - update 26.02.2013). Ei bine, teoria spune că obiectivele trebuie să fie realiste, realizabile, dar în același timp suficient de motivante astfel încât realizarea lor să te plaseze pe o treaptă superioară de dezvoltare și evoluție. Și mai ales să-ți dea o putere nebănuită, să-ți declanșeze acele resurse interioare latente de care nu erai pe deplin conștientă. Dar care într-un final, să-ți dea satisfacția fantastică de a fi realizat ceva de care nu credeai că ești în stare! Pe moment, de ex, nu mă cred în stare să-mi inițiez propria mea afacere. Acesta ar trebui să fie obiectivul meu! Riscul de a-ți fixa un obiectiv de neatins este să nu-l atingi! Să renunți pe traseu, să investești timp și energie în ceva fără finalitate, să pici într-o pasă de apatie și să ajungi într-o stare paralizantă de neputință, lipsă de încredere în forțele proprii, descurajare, lipsă de orizont, de perspectivă, de viziune asupra viitorului. Și aici intră în rol partenera de tandem. Nu mi se pare OK obiectivul tău! Reformulează-l ca și cum l-ai fi atins deja! Descrie toate senzațiile pe care le ai în momentul marii realizări! Tot ce vezi și tot ce simți este suficient de motivant pentru a face chiar acum primul pas, cel mai important de altfel, spre realizarea visului tău? Care ar fi acel prim pas?
Stabilește-ți obiectivele! Prioritizează-le! Descrie situația actuală și cea dezirabilă din viitor!

Pasul doi
Fă un fișier separat pentru fiecare obiectiv. Argumentează-ți motivația, etapizează procesul, stabilește un termen limită. Fă o listă cu toate acțiunile care te pot ajuta să-ți realizezi obiectivul. Încadrează-le în timp. Pe zile, săptămâni, luni. Această etapizare te va ajuta să-ți monitorizezi rezultatele. De ex., dacă îți propui să faci economii de 5 mii de euro într-un an, în luna a 6-a ar trebui să ai deja jumătate din sumă, nu? Logic. Ceea ce înseamnă 416 euro pe lună. Nu-ți permiți atât? Care ar fi maximul? La ce poți renunța pentru a-ți realiza acest obiectiv? Dacă reduci din cheltuieli, ce resurse poți disponibiliza? Ce poți face în plus față de ce faci acum pentru a-ți realiza acest obiectiv ambițios? Ce ar presupune asta ca timp și efort? Care este prețul real pe care trebuie să-l plătești? Mai puțin timp cu copilul! Ești dispusă să-l plătești? Obiectivul în sine merită un astfel de sacrificiu? Ce vrei să faci într-un final cu acești bani? Din tot acest demers ar trebui să te alegi cu o listă de to do-uri. Acțiuni și non/acțiuni. Care îți restricționează foarte mult viața, te constrâng să acționezi într-un sens sau altul, te disciplinează de fapt și-ți impun o anumită conduită, cea dezirabilă. Să beau naibii 8 pahare de apă pe zi! Chiar și când nu mi-e sete! Să merg să alerg de nebună prin parc, chiar dacă vreau să mai lenevesc în pat. Să mă încadrez într-o anumită sumă de bani la cumpărături, chiar dacă e perioada reducerilor și am vazut o rochie mișto la doar 99 de lei! Să trag de mine pentru acele 8 minute groaznice de abdomene. Să nu mai pierd timpul pe chat. Să pun naibii mâina pe cartea aia, că așa am zis, să fiu cea mai bună în acel domeniu! Și dă-i și luptă! Cu tine însăți.

Pasul 3
Raportezi prietenei toate rezultatele modeste pe care le-ai înregistrat. Potrivit lui Henriette Anne Klause și cărții ei Notează și acționează, acest pas este un pas important. Dacă nu ai un astfel de prieten, ar trebui să-ți cumperi unul! Dacă ești pe cont propriu și nimeni nu știe de zbaterea ta interioară te poți eschiva cu plăcere de la programul de tortură la care te-ai expus de bună voie și nesilit de nimeni. În astfel de momente, eu recurg la următoarea stratagemă. Mi-a trecut! Nu mai vreau să realizez nu știu ce realizare. M-am răzgândit între timp. De fapt îmi doresc altceva! Și încă nu știu exact ce!

Oricât de insignifiant ar fi rezultatul, oricât de lipsit de finalitate ți se pare totul, fă o listă. Cu toate dificultățile cu care te-ai confruntat. Ai fost tentată să alegi calea mai ușoară, ai făcut o excepție, te-ai dezumflat și nu mai ai energie, ai obosit de atâta încrâncenare, ai OBOSIT, nu mai ai nerv, vrei de fapt altceva, nu mai vrei domeniul ală, vrei domeniul ălălalt. Și tot atâtea alte subterfugii, abateri și eschivări de la calea cea dreaptă!
Faci o mică ședință de dezbatere cu prietena și încerci împreună cu ea să te lămurești de ce nu ai rezultate. Ce sau cine te împiedică. Care sunt blocajele. Ce-ți scapă ție și dintr-o parte e ceva mai limpede? Dacă ești receptivă la critica constructivă s-ar putea să ai doar de câștigat.

Sau dimpotrivă. Ai fost extraordinară! Ai făcut totul ca la carte, ți-ai respectat planul, ai fost consecventă cu tine însăți, ți-ai dorit în continuare aceleași lucruri, ești tot mai mulțumită de tine însăți de felul în care îți organizezi toată treaba, ai fost OK. Prietena este cea care te felicită și te încurajează să fii perseverentă în continuare. Sau eventual îți spune că te admiră și că ești o sursă de inspirație pentru ea.

Și gata pașii. Cu puțină perseverență poți ajunge acolo unde îți dorești, reluând pașii 1-3. Cu ajutor personal și evident al prietenei. Cea cu care ai urzit planuri de orice fel, cu care ai dezlânat tot felul de complicații și cu care ai împărtășit cele mai frumoase momente. Cele de satisfacție, bucurie și  succes!

Cărțile motivaționale te vor ajuta să înțelegi cum funcționează diversele mecanisme ale motivației, percepției, organizării, ș.a.m.d. Fiecare îți va propune o metodă inedită pe care o vei putea adapta nevoilor proprii. Brian Tracey de ex. recomandă să începi cu ce nu-ți place! Să începi cu obiectivul care crezi că îți va schimba radical în bine viața și în toate sferele vieții. Alții îți vor propune strategii pentru creșterea încrederii în forțele proprii. Dacă știi să mergi pe un monociclu, poți să faci orice altceva! Dar mai ales, caută acel lucru care te pasionează cel mai mult și dedică-te lui!


Niciun comentariu: