Câteva lucruri noi despre mine.

În aceeaşi notă amuzantă şi prea puţin serioasă. Nu cred că încă pot spune lucruri serioase despre mine (serioase şi grave).

Apropo despre autor ca dumnezeu al personajelor sale.

Mă voi autocita, am scris nişte chestii în grupul meu de scriitori şi am rămas cu impresia că cel puţin în ceea ce mă priveşte lucrurile stau cam aşa:

"Eu cred că sunt dumnezeul experiențelor dureroase transformaționale și-mi ”omor” personajele cu duhul blândeții (metoda preferată).

Şi da, ne place să fim justițiari, nu-i așa? care ar mai fi farmecul?

Luăm oameni din viața reală care nu ne plac (sau ne plac), le atribuim tot felul de lucruri (imaginare), le punem tot felul de replici stupide în gură și ne răzbunăm pe ei, punându-i să facă tot felul de chestii penibile.

(...)Nu aş omorî pe nimeni, moartea mi se pare prea facilă, nu, îi organizez iadul pe pământ!

(...) Îi pun să se îndrăgostească de cele mai nepotrivite persoane... et voila, Iadul.

Dacă ar fi să revin asupra acestor concepte, să mi le asum în parte sau să le rectific, aş adăuga că-mi iubesc  personajele, oferindu-le calea, şansa şi viaţa şi le cer în schimb moralitate şi verticalitate. 

Unele texte se scriu aproape singure, nu e totul cu premeditare. Unele îmi plac, altele mai puţin, dar mi le asum, în momentul în care dau publish. Nu mai sunt perfecţionistă, rescriu mai puţin, gândesc mai mult (mă gândesc la un dialog două-trei zile, îl interiorizez, apoi îl scriu). Nu întotdeauna pot justifica gândurile personajelor, se exprimă uneori cumva prin mine, trecând de toate filtrele mele critice şi raţionale. Şi atunci le las să respire liber şi amplu, neasistate. Îmi place la nebunie acel moment în care personajul meu respiră şi vorbeşte fără mine, trăieşte şi e în viaţă! Îşi cere drepturile sale, îmi cere mai multă atenţie şi mai multă implicare afectivă, mai multă materie cenuşie, mai multă emoţie sau mai mult dramatism. Dar mai mult decât orice, îmi cere timpul meu, pe care îl ofer printre picături, de cele mai multe ori după miezul nopţii.

Aşadar, vă urez lectură plăcută. 

Amazoana Stepelor

Roxanne III

continuare din partea a doua

Mă trezesc cu revelaţia matinală că sunt un dobitoc. Îmi spun că o fi de la visul urât pe care l-am avut azi noapte. Am visat-o pe Roxana. Se făcea că maniacul-depresivul din mine o picta în culori sumbre şi reci şi îi brăzda trupul cu răni sângerânde.  Am capul greu ca un buştean. Şi o pregnantă senzaţie că n-am dormit deloc. Verific totuşi livingul. Nicio desfăşurare de forţe sau ostilităţi. În concluzie, n-a fost decât un vis. Sau, cel mai plauzibil,  a fost Bob. 

Rememorez visul. Îl scriu în jurnal. Lucrez cu precizie şi în detaliu. Îi văd faţa speriată a Roxanei, în lumina roşiatică a veiozei din living. Îi văd sânii goi pentru că i-am cerut să se dezbrace, precizie şi detaliu, sfârcuri proeminente, cupa... ăăă. Iau o foaie velină A4 şi desenez din memorie în creion. Rămân şocat de uşurinţa cu care îmi amintesc fiecare detaliu, aluniţe, asimetrii, semne distincte. Pare că am memorie fotografică dar numai pentru acest chip, aceşti sâni. Nu-mi amintesc senzaţii tactile, deci nu i-am atins. E cel mai straniu vis pe care l-am avut vreodată. Şi dacă totuşi nu a fost un VIS?! Drogat n-am fost. Somnambul, după ştiinţa mea, nu sunt. Prin urmare, a fost un vis. Ce fel de vis este visul în care nu ai deloc senzaţia că visezi?

Trebuie să merg la birou. Am de transmis nişte depoziţii într-un dosar.

O ultimă chestiune organizatorică. Sun la birou. Îmi răspunde Adele. Este ostentativ protocolară, mă scoate din sărite de la prima frază, pe care o încheie cu „domnule avocat Stancu”. Limita mea de suportabilitate a  vocii ei tocmai s-a redus drastic la un minut. O bruschez cu o apelativă directă: dragă Adele şi continui pe acelaşi ton: ajung la birou într-o oră, te rog pregăteşte acel dosar.

Revăd desenul. Admit că m-am întrecut pe mine însumi. Sânii sunt ai lui Adele. Vamă, vara anului 2010. Momentul în care ea avea capul dat pe spate, râdea cu gura până la urechi şi-mi spunea că sunt cel mai amuzant tip pe care l-a cunoscut vreodată. 

Sfârşitul capitolului I. 

Matilda*

Matilda, ți-ai ratat vocația de damă de companie de lux 

eșuând lamentabil într-o căsnicie anostă cu îndatoriri și obligații conjugale 

Mai sunt și acești copii a căror mamă devotată

ești în cea mai mare parte a timpului

Și zău nu te judec, nu te invinuiesc de nimic,

îți cer doar un dram de atenție atât.

Și apoi, cine sunt eu să judec, nu sunt decât un amărât de viața lui

și doar uneori un bărbat gelos care își poartă coarnele cu demnitate.

Iar balonul acela mare și verde din dormitor, 

cel pe care i l-am luat Clarei când am fost cu ea în Central Park,

nu ai de unde să știi, tu ai plecat și dusă ai fost

Balonul ar trebui să-ți spună asta, 

dacă ai avea ochi pentru el

și nu pentru rimelul și rujul tău împrăștiat pe față, 

Matilda 

Fii calmă, Matilda, cand ești liniștită

toate apele curg fluent în jurul tău fără heirup, 

tragi, rupi, te ascunzi, acum explozie, acum fugi, acum taci, acum suferi, 

acum spui toate acele cuvinte pe care vrei sa le zici, le zici din mitraliera, 

apoi fugi, apoi lovești, apoi rupi tot - un DELIR, de ce faci toate aceste lucruri?

Ești încă cea mai frumoasă femeie pe care o poate vedea orcine într-o viață de om. 

Iar eu sunt nefericit de nefericirea ta 

și uneor mă urăsc pentru asta.

* exercițiu de scris creativ. 

Ca să vezi ce-și doresc femeile

Am nevoie de multă disciplină
pentru că sunt vraiște
am nevoie de armată
acum mi-am dat seama,
fiind o fire razboinica,
am nevoie de un comandant de batalion
care sa-mi spună: acum jos, acum sus
acum culcat, acum fugi, acum stop
acum dă-te peste cap și fii extraordinară!

Și momentul meu preferat

*o glumiță de poezie, la adresa unui prieten care-mi impută lipsa de profunzime. :P

Impuls

Fiecare ne-am modelat dupa impulsurile pe care ni le-a dat viata  sub formă de mângâieri, șuturi, imbrânceli, sau ținut de mâină, ajutat, pupat și drăgălit sau pedepsit și pus la diverse munci. Avem în muschi, inimă și creier memoria tuturor impulsurilor primite și asta e ceea ce dăm mai departe, involuntar și inconștient.

Vei fi reactiv și agresiv pentru ca ăsta e impulsul pe care l-ai primit, ASTA DAI MAI DEPARTE. Și n-ai nicio vina în asta și nici cel care ți l-a dat. El a primit impulsul brutal de la altcineva la rândul său.

Dilemă: ce faci cu un impuls agresiv care crezi că nu-ți servește interesele?

Iartă-l pe cel care ți-a dat impulsul brutal. Sau mulțumește. În acel impuls ai încapsulată energia schimbării, poate energia schimbării de care aveai nevoie. Fii atent la tot ce ți se întâmplă, dacă ești pe deplin conștient vei avea momentul de revelație, acel ”AHA, de asta mi se întâmplă ceea ce mi se întâmplă!”. Am primit acest șut pentru că sunt slab, nepregătit, vulnerabil, neîncrezător, confuz și neajutorat?

Universul este perfect, această lume este perfectă. (Și un secret: Această lume este de-o frumusețe înfricoșătoare!) Totul are un sens, totul este legat de tot. Încearcă să înțelegi conexiunile și întreabă-te ”De ce mi se întâmplă asta? Care este sensul acestei întâmplări? Ține minte: totul ți se dă cu un scop, acela ca tu să înțelegi, să evoluezi, să experimentezi, să-ți găsești răspunsurile la întrebările tale. Absolut totul!

Privește tabloul de ansamblu. Pune pe tapet toate elementele și datele ”problemei”. Trasează linii (conexiuni) între elemente disparate, revarsă o lumină unitară asupra întregului și aplică filtrul ”necesității” asupra întâmplării.

Acest eveniment a fost necesar ca eu să: 1) mă trezesc la realitate, 2)să înțeleg că eu sunt cauza nefericii mele 3)să experimentez gustul bucuriei și să o pot da mai departe, 4)să înțeleg ce nu trebuie să fac în situații similare.

Suntem în esența noastră niște mecanisme defensive pe pilot automat, rareori facem alegeri conștiente și voluntare, suntem un ghem de reflexe condiționate, uneori tot ce facem este să evităm din răsputeri suferința și tot arsenalul ei: singurătate, eșec, durere, rușine, frică. Și nu întotdeauna e o idee bună să fugi de suferință.

Pentru că … suferința este buna! Este cel mai rapid mod de a învăța. Este un mod excelent de a evolua. Nu evita suferința, ci înfrunt-o. Ți se întâmplă cu un scop. Care este acela?

Când știi că ai evoluat? Când ai primit un impuls brutal de răutate pe care l-ai distilat și filtrat și l-ai dat mai departe sub formă de speranță, dragoste, sprijin, ajutor și grijă.

*exercițiu de scris creativ - Imaginează-ți că ai primit o scrisoare de la un înțelept, deschizi plicul care îți este adresat chiar ție și citești scrisoarea. Ce spune aceasta?