Unde se ducea băiatul într-o dimineață de miercuri pe bicicletă cu o cutie?

Vasilică ar fi plecat cu siguranță în acea dimineață de miercuri la școală dacă taică-său i-ar fi cumpărat papuci și nu și-ar fi luat în schimb trei sticle de vin, deja goale la prima oră a dimineții. Mai avea sandalele, dar cu ele îi era rușine să se ducă la școală, fiind deja noiembrie afară. Găsise la ghena de gunoi niște papuci cu vreo două numere mai mari și găuriți în talpă. Era decis să-i repare cu mărunțișul pe care i l-a dat de ziua lui bunică-sa.

În acea dimineață de miercuri a luat papucii găuriți și i-a pus într-o cutie de carton în care fuseseră o pereche de pantofi nou-nouți din piele. Mirosul cutiei părea să fie mirosul papucilor care mergeau singuri chiar și în niște picioare obosite care nu mai vroiau să meargă. Pe lateralele cutiei se mai putea distinge desenul acelor papuci, cel mai frumos desen cu papuci pe care Vasilică îi văzuse vreodată.

S-a urcat pe bicicletă și a pornit în căutarea cizmăriei. În cele din urmă, după vreo oră de mers pe bicicletă și ghidat de oamenii de pe marginea drumului, a găsit cizmăria cu miros puternic de prenadez și piele și pe nea Gică cu o grămadă de încălțăminte lângă el. Avea multe comenzi în acea perioadă.

Cizmarul s-a uitat la papucii scorojiți ai lui Vasilică cu tristețe. Trebuia schimbată toată talpa dacă vroia să-l țină măcar o iarnă. S-a uitat la copil și s-a amărât și mai tare când i-a văzut ochii, un amestec de tristețe și speranță în așteptarea unui miracol. S-a uitat la sandalele lui, singura lui pereche de încălțări. I-a spus că poate să-i facă rost de niște papuci mai buni. Și dacă vroia, putea să-l învețe să-și repare singur încălțămintea. Are vârsta potrivită, doisprezece ani, oho, flăcău deja!

Pentru început l-a rugat să așeze încălțămintea de pe jos pe rafturi. Nea Gică nu se sinchisea cu ordinea, nu avea niciun caiet în care să-și noteze comenzile și nici nu ținea evidența plăților. De când îi plecase fiul la facultate, micul lui business avuse de suferit. Se cocârjase până și acoperișul gheretei parcă sub povara munților de papuci de reparat.

Vasilică dăduse peste niște pantofi de damă, îi încălțase pe mâini și își imaginase cum pășește pe tocuri tânăra domniță. Șpiț-șpiț-șpiț. Apoi ridică din grămadă niște papuci grei de biker. Le încălecă și pe astea și își imagină cum pășește grav și important domnul plin de atitudine. ”Hei, domnișoară! Vrei să te dai cu motorul?” o  întrebă tipul din papucii de biker pe domnișoara din pantofii cu tocuri. Nea Gică se amuză de ingeniozitatea copilului și-i spuse că damele stau pe raftul de sus, iar domnii pe cel de jos. Domnul din papuci atât apucă să-i spună domnișoarei: ”Cu siguranță ne vom mai întâlni”.

În două ore nea Gică izbuti să lege niște papuci mai de Doamne ajută. Vasilică îi dădu toți banii care îi avea la el, îi mulțumi și-i promisese că după școală va trece pe la el, să-l ajute și să învețe meserie. 

Încet, încet învăță papucărie și începu să repare încălțămintea vecinilor, a vecinilor bunicii, a vecinilor vecinilor și tot așa. Acum știa că niciodată nu va mai rămâne desculț și nici nu va muri de foame. Viitorul îi era asigurat. A urmat școala de arte și meserii, micul atelier, mica fabrică, apoi prima fabrică de încălțăminte din piele ecologică și prima linie de încălțăminte sport pentru copii.

D-l Vasile avea planuri mari în continuare. Visul lui era ca toți copiii să aibă cel puțin o pereche de încălțăminte marca Gi&Co.