My Hell on Earth

Sunt Îngerul mândru și trufaș izgonit din Rai pentru vanitatea sa. Nu m-a izgonit, de fapt, nimeni. Am plecat singur. Am venit pe Pământ pentru Penitență.

Am supărat-o pe Mama. Am judecat-o pentru felul în care se îngrijea de noi. Făcea diferență între mine și fratele meu. De fapt, făcea diferență între nevoile noastre afective. Greșea atunci când credea că nu am nevoie de EA. Eu însă aveam nevoie de dragostea ei mai mult decât orice. Această nevoie de dragoste neîmplinită a luat în timp proporții abisale. Am coborât pe Pământ pentru Penitență. Într-un final, urma să-i demonstrez, după toate chinurile la care urma să mă supun nesilit de nimeni că MERIT dragostea EI.

De ce nu sunt iubit necondiționat? Sunt extraordinar. Chiar sunt. Sunt aproape perfect! Sunt nemuritor. Înțeleg totul. Știu totul. Pot fi orice. Pot face lucruri să se întâmple. Pot îndeplini orice dorință. Pot fi cea mai arzătoare și cea mai diabolică fantezie a ta. Sunt generos. Pot fi umil. Îmi place umilința! Îmi place să te fac să crezi că deții controlul și că poți avea putere asupra mea. Nu e decât o iluzie, dar îmi place să ți-o ofer. Știu cum funcționează relațiile. Acesta e motivul pentru care îmi repugnă. Acesta este motivul pentru care mă implic și mă dedic în totalitate unei relații. În cele din urma cineva va fi rănit, părăsit, neglijat, manipulat, trădat, neiubit. Și prefer ca acel cineva să fiu eu. Nu vei înțelege niciodată de ce. Cum spuneam, am venit pe Pământ pentru Penitență.

Dar sunt aici nu doar pentru atât. Pentru a fi iubit necondiționat, trebuie să învâț să iubesc necondiționat! Să dai ca să primești. E un fel de troc cu posibiltiate de avantaj mutual. Dar pentru Iubire Necondiționată trebuie să excluzi această posibilitate. Nici asta nu vei înțelege. Nu ești decât un OM. Știi să ceri și eventual să oferi, dar numai la schimb. Nu pot învăța asta de la tine, dar o pot învăța cu tine. Nu înveți să înoți în lipsa apei! E motivul pentru care sunt disperat după Iubire.

Deși știu totul, trebuie să învăț totul. Despre cum să fii slab, mic și neajutorat. Dar mai ales, despre cum îmi pot depăși limitele în fiecare zi. Despre rostul credinței care îmi este pusă la încercare în fiecare zi. Nu, nu am vacanță niciodată. Totul se întâmplă în fiecare zi și fiecare zi este importantă! Nu există scurtături și nu pot trișa. Nu pot pune bifa ”Da, am experimentat toate stările de pe listă”. Trebuie să revin cu trăiri autentice și cu toate lecțiile învățate.

***
În evoluția lui spiritală Îngerul va descoperi mai întâi Sufletul său Geamăn.
Apoi soluția la problema sa - Să se iubească mai întâi pe sine. 
Aștept sugestii pentru dezvoltarea personajului.
(to be continued)

Ah, bărbații! (comentat)

Mi s-a întâmplat de câteva ori să mă întâlnesc cu acest ... bărbat (am fost tentată să zic moș, dar moșulică nu mă ajută să subliniez ideea, v-ați prins că acolo era o idee, nu?) simpatic la vreo 90 și ceva de ani (habar n-am câți ani are, dar presupun că 90 și ceva e o vârstă destul de înaintată) care insistă de fiecare dată să-mi zâmbească de parcă ar fi un june prim (chiar m-a dat pe spate, de regulă persoanele în vârstă sunt ușor boșorogite, ursuze, doar în cazuri fericite minți lucide, închid repede paranteză că au început să mă sperie propriile mele gânduri despre bătrânețe) și să-mi țină ușa, deși e ramolit rău (acum încerc să-mi amintesc dacă se sprijinea în baston, nu știu să zic exact). În mod normal eu ar fi trebuit să-l ajut, dar îl las pe el să mă ajute. Îi face plăcere! Astăzi a fost fericit să-mi dea cheia lui cu care să deschid ușa de la intrarea în bloc, să nu aștept o veșnicie până îmi deschide fiică-mea. Apoi mi-a ținut galant ușa ca să pot intra cu căruciorul pentru cumpărături. (Încă o dată, impresionată! Și sigur nu urmărea nimic. Vorba aia, la vârsta lui... Există bărbați care oferă flori pe stradă unor femei necunoscute, doar pentru a le face să zâmbească. Știu pentru că am fost măritată cu un astfel de bărbat!)

La fel de simpatic în stângăcia lui a fost un coleg de școală generală (de câteva zile încerc să-mi amintesc cum naiba îl chema?! Nume de familie, poreclă, croială și culoare costum purtat în mod frecvent, freză, toate mi le amintesc, mai puțin prenumele lui, am vreo 3 posibile variante!). După ce plecasem de la școala din oraș,  m-a sunat să-mi spună că este îndrăgostit de mine (să fi fost eu prima căreia îi spunea că o iubește? cu siguranță el a fost primul pentru mine). După care a închis brusc. Nici n-am apucat să procesez informația sau să-i dau vreo replică! (Da? Și ce replică mai exact i-aș fi dat?! Mă aflu și acum în aceeași dificultate.) Vroia să-și continue studiile la un liceu militar în România. (Deși făcusem împreună școala de arte... poate nu a îmbrățișat milităria până la urmă.) Astăzi probabil nici nu l-aș mai recunoaște. (Sau l-aș recunoaște, n-au trecut decât ... 20 de ani de atunci). Sigur e un bărbat în toată firea care a învățat între timp să spună acele două cuvinte, uitându-se drept în ochii femeii iubite. (Și de ce mi-am amintit de el?! Cred că știu, dar nu vreau să zic. Azi am aflat că amintirile nu au nimic de-a face cu oamenii, locurile sau situațiile! Ele sunt oportunități pentru a te elibera. (?!))

Alte stângăcii adorabile... nu se cade să vorbesc despre ele. Nici măcar să arăt că le-am observat sau, mai grav, că le-am reținut! Nici să mă amuz de băiețeii din ditamai bărbații cu gestica lor interesantă de ușoară intimidare, bâlbâială și ... emoție! (dar preferata mea e ridicatul unui umăr și învârtitul mâinii din încheietură!) Le zâmbești doar larg încurajator și te bucuri în sinea ta că ești femeie! (Mare realizare!!! aici ironică.)

Thanks God I' m a woman! Și că atunci când sunt zăpăcită și amețită rău de un bărbat nici măcar nu trebuie să ascund asta. (Sau poate ar trebui?!)

Cu complimentul la agățat

Astăzi am avut niște ochi frumoși, un păr mătăsos, am fost suplă (spre scheletică), am avut niște idei interesante și am gătit bine. Și acestea sunt complimentele pe care mi-ar fi plăcut să le primesc! Sau pe care le-aș fi agreat cu ușurință. 

Cele mai memorabile și convingătoare complimente pe care le primim de la ceilalți, aspect studiat intens de grupul de cercetători, vizează nu înfățișarea sau bunurile noastre, ci comportamentul!  Despre asta am discutat cu fetele mele de suflet. Le-am rugat să-mi răspundă la următoarea întrebare: care a fost cel mai memorabil compliment primit vreodată. A se subînțelege de la bărbați. 

L. Cel mai măgulitor compliment l-am primit de la un coleg de serviciu care mi-a comentat o poză pe FB spunând: "Mai rar frumusețe și inteligență la un loc"!

G. Hm.... se poate să nu fi primit complimente?! Nu-mi amintesc, deci e nașpa ... Doar de cele de la copii mi-aduc aminte.

B. De la soț primesc cele mai multe. Dar știe să bage și câte o privire de face cât o mie de cuvinte! Acum, că m-am apucat de slăbit e uimit de cât slăbesc și cum arăt, mereu îmi zice că sunt frumoasă și mereu cand are ocazia pune mana și mă pipăie peste tot. Ochii mei au fost complimentați...bine zic? Și fundul, cel mai des!

M. Pe mine nu m-au impresionat niciodată complimentele legate de calitățile mele fizice. În schimb imi amintesc și acum o chestie de-a soțului  meu de pe vremea când eram la începutul relației. M-a sărutat brusc, fără nici un 'preaviz' si apoi s-a scuzat jenat și mi-a zis că nu s-a putut abține să nu facă asta. Mi s-a părut mai drăgut decât orice compliment. Și o alta chestie, mai cerebrală așa, cu care m-a 'aburit,  imi zicea că nu-și poate lua gândul de la mine că sunt 'altfel și altceva' si asta îl enerveaza si îl face neliniștit. Partea de final mă distra grozav. In fine, ideea e că m-au atins mai mult subtilitățile, privirile si anumite gesturi, decât complimentele verbale directe.

R. Mie un tip mi-a zis că l-am făcut fericit nu ca bărbat ci ca om și nu am înțeles prea bine dacă a fost de bine sau de rău. Tocmai făcusem sex...

E. Îmi pare rău dar nu te pot ajuta. Niciodată nu am știut să primesc complimente. 

M. (aici o replică prea spumoasă ca să fie dată publicității, dar apreciată de toate celelalte participante la discuție.)

G. (despre cum primim un compliment): Primești cu toată inima, zâmbești, îl primești în inimă și mulțumești din inimă. Nu trebuie să te lași definit însă de un compliment, ego-ul abia așteaptă să se umfle în pene.

Complimentul meu cel mai memorabil, care nu m-a flatat și pentru care n-am mulțumit, l-am primit de la un  bărbat îmbrăcat în sutană: Ești o bucurie pentru Satana și o încântare pentru Iad (majusculele îmi aparțin). Făcea referire la picioarele mele îmbrăcate sumar într-o pereche de pantaloni scurți. Să înțeleg că i-a plăcut ce a văzut?!

Tot cercetătorii sunt de părerea că acceptăm și mulțumim pentru complimentele cu care suntem de acord. Pe cele prea flatante le refuzăm frumos, pentru a le înlocui cu calificative mai umile. Nu vrem să dăm impresia de încrezuți sau mai puțin modești.

Care a fost complimentul tău memorabil care nu te-a definit și nici nu te-a umflat în pene?