Învăţare accelerată I - propriile greşeli

Avem tendinţa naturală de a ne conforma "aprecierilor" date de părinţi, profesori, prieteni, respectiv de a ne întreţine o imagine de sine consonantă cu toate acele validări, confirmându-ne de fiecare dată: "Da, aşa e, sunt deştept, aşa cum mi-a zis mama", sau "Da, sunt un măgar, aşa cum mi-a reproşat fosta iubită". Deviaţiile de la acest "standard comportamental" vor fi calificate ca greşeli. Altfel spus, un tip căruia i s-a repetat de nenumărate ori că e deştept se va simţi disproporţionat de prost atunci când va comite, din varii motive, cea mai insignifiantă greşeală. Eu de exemplu m-am simţit prost când am încercat să pornesc maşina de spălat din buton fără să mă asigur că e conectată la curent. Iar remarca care se dorea amuzantă: "Am auzit că o maşină de spălat funcţionează mai bine dacă o bagi în priză" m-a dezarmat. Prin urmare, mintea a început să rumineze: reacţii tip "sunt o ratată" - "hm, numai o blondă proastă care se blochează pe o bandă rulantă ar comite o astfel de greşeală"! Sau reacţia tip justificare: "Nu am avut de unde să ştiu că maşina era scoasă din priză, automatismul meu de punere în funcţiune a maşinii de spălat conform scenariului prestabilit miza pe faptul că aceasta e cuplată tot timpul la curent". Sau reacţia-reproş plină de ofuscare: "Da bine că eşti tu deştept!"

Reacţiile spontane atunci când greşim:

• Negăm totul
• Încercăm să ascundem greşeala
• Ne justificăm
• Dăm vina pe circumstanţe
• Ne supărăm pe noi înşine
• Devenim anxioşi
• Ne tratam greşelile ca pe nişte eşecuri
• Renunţăm şi abandonăm activitatea

Despre ce vorbesc toate aceste reacţii? Despre faptul că avem un EU fragil, care tocmai a eşuat în a se amuza de propria stângăcie. Despre un deficit al capacităţii de asumare a unei greşeli. Dar şi despre rolul validărilor exterioare, care ne condiţionează la propriu de a ne conforma acelui "standard comportamental" impus prin laude sau critici. 

Iată de ce este important să ne revizuim atitudinea faţă de greşeală. 

Henry Ford spunea: "Greşelile sunt o bună ocazie de a deveni deştepţi". Şi putem face asta în primul rând asumându-ne greşeala. Şi aici mă gândesc la două aspecte pozitive.

Unu, a învăţa din propriile greşeli este cel mai rapid mod de a evolua. Procesul de învăţare empirică accelerată se declanşează la sesizarea unei greşeli. Internalizarea greşelii ne forţează să reevaluăm experienţa şi să ne perfecţionăm capacitatea de a trata problema cu mai multă dexteritate, având mai multe informaţii, fiind mai bine pregătiţi în viitor, luând în calcul câteva detalii în plus, cum ar fi să verificăm traseul, să confirmăm informaţia din două surse credibile, să dăm un telefon în prealabil pentru rezervare, să luăm în calcul mai multe oferte, să invităm mai mulţi petrecăreţi şi să ne asigurăm ca măcar jumatate din ei vor veni sigur, doar câteva exemple. Suntem într-un proces continuu de învăţare. Zi de zi. Poate că nu suntem conştienţi întotdeauna de acest proces, dar acesta se desfăşoară pe fundal, însoţindu-ne pe parcursul întregii vieţi. Trebuie doar să fim deschişi, să permitem desfăşurarea procesului, să nu-l inhibăm servindu-ne scuze, justificări, emoţii negative pe care să le asociem experienţei, sau dând vina pe circumstanţe exterioare. 

Şi doi, perfecţionismul este un mare consumator de energie interioară. Să ai tot timpul garda sus pentru a nu greşi este obositor şi contraproductiv. Nu ai cum să fii infailibil! Uneori pot să-ţi scape detalii minore. Alteori poţi fi mai puţin concentrat sau distrat sau absent cu gândurile în altă parte. Sau pur şi simplu uneori nu cunoşti toate informaţiile care să-ţi permită să iei cele mai bune decizii. Sau te poţi pripi să tragi concluzii. Ideea este următoarea: Nu ai cum să fii infaibili, "We are only humans!". Canalul de procesare al informaţiilor - memoria operaţională - este relativ îngustă. Mintea nu poate procesa mai mult de 5-7 itemi informaţionali în paralel. Or, realitatea poate fi mai complexă de atât. Inevitabil ne pot scăpa detalii. Importante. 

Bine, ceilalţi poate vor fi mai puţin indulgenţi faţă de greşelile noastre. Vor fi nemiloşi, cum să rateze această minunată ocazie pe care tocmai le-am oferit-o pe tavă de a ne face să ne simţim prost? Sau de a ne pune la respect? Sau de a ne penaliza pentru micile gafe? Îşi vor însuşi rapid rolul suprem de acuzatori pentru a ne forţa să ne învăţăm lecţia, a umilinţei poate şi asta în primul rând. Îi putem dezarma recunoscând greşeala, simplu, direct, franc. Ne putem exprima părerea de rău, dacă greşind am rănit pe cineva. Putem arăta disponibilitatea de a repara răul făcut. Pe loc. Putem demonta atmosfera tensionată cu o glumiţă, dacă împrejurările o permit. Totul e să dedramatizăm locul sensibil. Şi să ne înseninăm la loc, ridicându-ne moralul. Învăţarea are loc doar în condiţii favorabile, adică doar atunci când suntem pozitivi şi deschişi. Când suntem încrâncenaţi, tensionaţi şi anxioşi suntem opaci la idei noi, mai puţin creativi în găsirea de noi soluţii şi ne este diminuată mult capacitatea de rezolvare a problemelor, deoarece nu suntem capabili să vedem clar problema şi cauzele ei. 

Prin urmare, care sunt cele mai bune strategii de abordare a greşelilor? E simpu. Să facem invers de cum procedăm în mod spontan - să ne asumăm greşeala, recunoscând că am greşit, să nu încercăm să ne justificăm, ci să încercăm să înţelegem exact care a fost contribuţia noastră, să nu dăm vina pe circumstanţe. Nu integral. Să nu ne supărăm pe noi înşine, nu avem motive reale. Greşelile grave şi ireparabile sunt rare. Ne vom ocupa de conştiinţele încărcate de vinovăţie într-un articol viitor. Şi să nu abandonăm cauza! Avem posibilitatea de a ne valida şi testa noile cunoştine,  o etapă importantă în procesul de învăţare continuându-ne activitatea cu lecţia învăţată. 

Şi nu în ultimul rând, să ne tratăm greşelile ca pe nişte oportunităţi de învăţare. Totul e despre învăţare şi despre a fi mai buni decât ieri. 

Cât despre imaginea afectată, v-aţi prins probabil că era doar o imagine falsă, întipărită prin multiplele repetiţii din copilărie sau adolescenţă şi că cel care sunteţi e mult mai complex, dinamic şi fluid? Suntem suma experienţelor noastre, a gândurilor noastre, a convingerilor pe care le afirmăm, a lecţiilor pe care ni le însuşim. Iar această sumă e tot mai mare cu fiecare achiziţie pe care o facem în contul cunoaşterii prin deschidere şi învăţare zi de zi.