Roxanne I

Întâlnirea

O găsesc pe scări, spălând de zor scările blocului. Era într-atât de absorbită de treaba ei cu ștersul și frecatul încât va trebui să o ocolesc dacă nu vreau să îi perturb activitatea. Mă și întrebam cum se face că de două săptămâni miroase atât de bine în scară. Lângă ea era amplasat strategic, la o lungime de braț, un spray de CIF cu levănțică pe care îl tot muta după ea.

Îi zic ”Bună” și exersez cu ea ”salutul înconștient”, ridicatul din sprâncene, după ce o fac atentă la trecerea mea maiestuoasă și tipic masculină. O femeie rămâne o femeie, chiar și atunci când nu e decât o femeie de serviciu. Iar eu nu ratez femeile. Se ferește ea din calea mea, după care își continuă munca. Schițează un ”Bună ziua” tardiv de oportun, lăsându-mă total nesatisfăcut de cantitatea de atenție primită.

O reîntâlnesc a doua și a treia zi. Scenariul se repetă. Schimbat e doar spray-ul. Cel nou împrăștie pe trei etaje instantaneu o aromă de flori de măr. N-am mirosit în viața mea flori de măr, dar îmi spun că acesta trebuie să fie! Examinez mai îndeaproape exemplarul. Tănără, aproape adolescentă cu părul ciufulit, o bluză trasă peste un tricou, toate șifonate atârnând peste niște pantaloni lălâi. Și nelipsiții șlapi de cauciuc. Îmi pierd brusc întreg șarmul din dotare pe care îl exercit 15 ore din 24 cu colegele de la biroul de avocatură, apoi vânzătoare, florărese, farmaciste, polițiste, mămici sau bunicuțe. Pentru mine, femeile nu au vârstă, nu sunt nici frumoase nici urâte, nici inteligente și nici inculte, sunt femei și atât. Femeile sunt o altă rasă umană.

O întreb cum merge treaba. Și cu o secundă mai devreme intenționam chiar să grăbesc pasul. Și următoarea frază pe care o scot din gură mă stupefiază până și pe mine. Pe ea o văd îndreptându-se din spate și uitându-se tâmp la mine ca și cum i-aș fi făcut o propunere indecentă cu finalizare aici și acum pe scară. Totuși dă aprobator din cap. Și-mi zâmbește. Îi spun că stau la apartamentul 25 și că poate să înceapă de astăzi după ora 18.

Mă îndepărtez de ea cu niște întrebări în cap. De ce nu mi-a chestionat identitatea, de ce nu mi-a pus la îndoială onestitatea propunerii, de ce nu i-am trezit suspiciuni, de ce a acceptat cu atâta ușurință? De ce nu au interesat-o detalii? De ce nu m-a întrebat cu cât o plătesc? Cum poți să ai încredere într-un străin? Cum pot să am eu încredere în ea? ”Ce se poate întâmpla rău?”, îmi întreb mintea și mintea îmi dă o listă cu cel puțin zece lucruri cu final trist, deocheat, dramatic, romantic sau penibil. Aleg finalul contractual, ies din bloc și mă îndrept spre parcare. O ultima întrebare. Cum o cheamă?

***

Roxanne și cărțile mele

Se prezintă la ușa mea la 18.01. Pieptănată! Mă amuză coafura ei, cu cel puțin patru-cinci clame de păr pe fiecare parte de cap. Îmbrăcată cu cele mai bune haine ale ei. Miros neutru. Nepensată. Ce chestie. Îi zic că intre.

Îi prezint apartamentul, bucătăria, evit dormitorul, îi arăt în continuare baia și balconul. Delimitez competențele, îi explic sarcinile, îi pun la dispoziție mijloacele. Menționez lucrurile de care nu are voie să se atingă niciodată: biroul meu, patul meu, sertarul cu lenjeria de corp și în perioadele în care pictez - șantierul meu de lucru care se poate întinde pe jumătate din living.

O rog să-mi povestească despre ea. Aud o poveste halucinantă și neconvingătoare despre o fată amărâtă cu niște părinți alcoolici și cu un frate închis pentru trafic de stupefiante. Mai aflu că a picat BACU. Mă frapează în continuare sinceritatea ei. Această ființă pare să fie întruchiparea Naivității.

Îmi spune numele ei, tresar. Uitasem s-o întreb. Roxana. Cu o zi în urmă am mers la cinema la cel mai nou film al lui Valentin Hotea ”Roxanne” și toată ziua am ascultat o melodie care se numește ”Roxanne”.

Radu, doar Radu. Încântat. Și evit să-i dau orice alt detaliu de vârstă, status, profesie sau venituri.

Îi explic cerințele mele specifice. Ținută sobră. Mă asigur că înțelege termenul. Dă din cap. Avem deja un cod al nostru, dat din cap înseamnă ”Da, bossu”.

Menaj ușor, pregătit cină, spălat rufe și așezat în dulap, aerisit camere și altele, va primi instrucțiunile când va fi cazul.

O întreb de așteptările ei în legătură cu salariul. Privește în podea și scoate un sunet pe care nu-l înțeleg. Seamănă cu un mormăit. Nu risc să speculez nicio sumă. Habar n-am care sunt așteptările ei. În cele din urmă, îmi spune să-i dau cât consider de cuviință, singura ei cerere fiind să-i dau banii săptămânal.

Îi spun că poate să înceapă și mă retrag în dormitor unde mă schimb pentru a ieși în oraș. Reapar în 10 minute. Îi las o cheie. Îmi pun pardesiul, mă încalț și dau să ies. Revin în living, o văd cu o carte în mâină. Iritat îi spun s-o pună la loc și ies.

”Ce rău poate să se întâmple?” Îmi condiționez așteptările de dorințe. Vreau să găsesc acasă o prăjitură cu mere și un lapte cald cu scorțișoară și miere. Am rezolvat cu toată nebunia din casă de care nu mai aveam chef. Acum s-o sun pe Aurora. Sau Antonia. Hai că mai vedem.

***

Chestiunea financiară 

Învățăm să coabităm, o evit pe cât pot și asta în propria mea casă. Mama mă tot bate la cap să mă însor și îi explic că însurătoarea e la fel cu a avea o menajeră. Și nepoți? Da, mamă cu toții ne dorim să ne prelungim stirpea de viță mai mult decât nobilă în niște progenituri glorioase, un băiețel și o fetiță, ambii posesori ai unui zâmbet de pus în ramă. Rama să fie din lemn sculptat. Iar copiii să aibă bucle blonde. Și să spună lucruri trăsnite.

Mă încântă faptul că este docilă, invizibilă, liniștită. Mă reconfortează această prezență invizibilă și fără personalitate. I-am afișat programul meu zilnic și i-am cerut să profite de lipsa mea. Am întrebat-o pe mama cât costă un astfel de serviciu și am plusat un zece la sută. Îi las banii pe noptieră. Nu, nu este un obicei. E cel mai potrivit loc cu putință unde ai putea să pui niște bani. De două ori i-am lăsat lângă și o ciocolată. Mi-a mulțumit când ne-a mai întâlnit peste două săptămâni. Obișnuiește să-mi execute ordinele întocmai. Mâncarea este medie spre caldă și bună de mâncat, dar nu sunt deloc mofturos. Mă declar satisfăcut pe deplin. În sfârșit am găsit femeia perfectă.

... continuare aici