Falsificatorul de impresii SRL - Nu vă mai operați pe creier

(...acțiunea se desfăroară undeva în spațiu într-un viitor oarecum previzibil)

Nu vă mai operați pe creier pentru a vă imprima vacanțele pe care nu vi le permiteți. Terra a devenit o destinație exotică, extrem de scumpă și poluată și operațiile pe creier tot mai riscante. Nu se mai fabrică utilaj de precizie. Iar bonusul de frumusețe promis nu constă decât într-o mică incizie în centrul percepției de sine, care vă face doar să credeți că sunteți tineri și frumoși. În realitate rămâneți la fel de urâți, proști și cu banii luați. De unde știu asta? Vărul meu este un faimos neurochirurg plastician. Nu spun mai multe.

Eu vă ofer o soluție la îndemâină și lipsită de riscuri la toate frustrările care vă macină. Vă ofer trecutul dorit și speranța că acesta vă poate schimba viitorul.

Uitați-vă la acest cuplu simpatic care a sfârșit prin a se măcelări cu un cuțit ruginit de bucătărie. Și-au dorit o viață lungă de 200 de ani. Prin urmare, le-am fabricat amintiri care să le dea impresia că au trăit trei vieți fiecare. Pentru început și-au dorit parfumul romantismului începutului de secol XX. Priviți-i cât de drăgăstos își zâmbesc. Ea era în transă, iar el puțin beat. Restul am rezolvat din setări.

 Am înregistrat și dialogul celor doi ca să aibă dovada unei scene cât mai credibile. Convingeți-vă singuri:

- Iubitule, mon amour!

- Da, doamna inimii mele.

- Ah, aș vrea să ne căsătorim cât mai curând.

- Da, iubito, imediat ce începe războiul și plec pe front.

- Te voi aștepta îndurerată cu înfrigurare și-ți voi scrie scrisori lacrimogene în fiecare zi.

- Promiți?

- Iată-le de fapt, le-am și scris deja. Te rog doar să te întorci cu o cicatrice pe șold de la o schijă.

- Da, iubito, mă întorc și fără un picior dacă vrei, ca un adevărat erou.

- Oh, nu, ar fi un sacrificiu prea mare. Doar luxat puțin și ghipsat e suficient.

Păreau că se iubesc atât de mult. Cum vă spuneam, acești amorezi au sfârșit-o rău. Povestea imperiului lor petrolier de milioane pe care am fabricat-o la cerere i-a scos din minți. După ce le-am pus toate probele în față, au început să se certe de la banii pe care nu-i mai aveau, reproșându-și unul altuia că au fost prea cheltuitori în loc să pună banii de-o parte. Atât de credibil li s-a părut totul! Nici n-a fost nevoie să le spun ce-au făcut cu banii. Nimeni nu poate pretinde că știe răspunsul la această întrebare.

Unii oameni îmi cer scenarii diferite ale vieților lor. Își otrăvesc restul zilelor cu întrebarea: ”Ce-ar fi fost dacă?”. Alții de exemplu ar fi vrut să facă alte alegeri în viață, să fi mâncat hrană organică, să nu fi făcut meditații la matematică în liceu sau să-și fi rupt un picior exact în ziua nunții. Am întâlnit cereri dintre cele mai bizare.

Avem simulatoare de întinerire, înfrumusețare, slăbire instantanee și îmbogățire rapidă cu mai multe scenarii unice.

Cum procedăm? Mulțumesc pentru întrebare. Realizăm o anamneză amănunțită computerizată cu scanarea principalelor rețele neuronale ale dorințelor reprimate inclusiv din prima copilărie despre care nu aveți amintiri vizuale foarte clare, după care realizăm o hartă imagistică a tuturor frustrărilor acumulate în ani, apoi vă prezentăm o soluție personalizată la acel delir interior pe care credeți că-l puteți rezolva doar cu o sinucidere curată. Producția de amintiri propriu-zise constă în realizarea de instantanee fotografice sau cinematografice și apoi inducția lor subliminală direct în subconștient. Metodă patentată, omologată și confidențială.

Avem, să știți, rezultate foarte bune. Uneori zâmbete multiple care pot să dureze luni întregi sau la infinit. Mai euforice decât cele provocate de orice drog de sinteză. Oferim garanție 36 de ore. Iată și oferta de preț. Reduceri de 95 la sută pentru cei care se hotărăsc pe loc. Întrebări?

(liniște)





Voluntari?

Roxanne II

...continuare din episodul trecut

Sex cu Roxanne

Mă trezesc în plină noapte. Verific ora, unu și 37 minute. Simt impulsul necesar pentru a mă ridica din pat și a merge în living. Aprind lumina difuză și răstorn cutia cu pensule și vopseluri. Îmi contemplu tablourile din ultima jumătate de an. Shițe, schițe, schițe. Nicio lucrare finalizată.

O sun pe Roxanne. Îmi răspunde prompt, de parcă și-ar petrece tot timpului în așteptarea apelurilor mele, cu telefonul în mâină. Îi spun că trebuie să vină acum și închid. Îmi fac o cafea și fumez trei țigări una după alta. După care respir amplu aerul nopții în balcon. Îmi intind șevaletul și contemplu foaia velină albă. N-am nicio idee în cap, dimpotrivă, mă simt mai vid ca niciodată. 

Apare foarte punctuală ca întotdeauna. Observ puțin rimel pe genele ei perfecte altfel. Am ochiul antrenat pentru a vedea frumusețea pe orice chip uman la orice vârstă. O studiez cu atenție, plimbându-mi ochii pe chipul ei, iar ea mă lasă să fac asta. Îi cer tăcere și execuție. Dă din cap, iar codul spune ”Da, bossu”. 

Îi spun să se dezbrace. Nu comentează, se uită doar nedumerită la mine, cu o doză de neîncredere. Îi aud de la doi metri, în liniștea nopții, cum îi bate inima asurzitor. Mă răzgândesc. Îi zic că poate să-și păstreze fusta pe ea. Mă interesează doar bustul și fața. Îi arăt fotoliul și o îndemn să se așeze comod acolo. Schimbăm rolurile. Îi cer să fie muza mea, iar eu să fiu servitorul ei umil. Îi aduc un ceai cu iasomie. Îi cadrez chipul cu lampa de lângă fotoliu. Îi pun o carte în brațe, o carte de artă contemporană cu multe desene ca să nu se plictisească, și îi cer să se comporte ca și cum n-ar fi deloc dezbrăcată. Naturală și degajată. Îi fac zeci de poze. 

Mă apuc să desenez. Îi privesc corpul subțiratic. 

Îmi place la ea inocența, simplitatea și liniile care curg. Nu are nimic voluptos sau defensiv în ea, este pur și simplu. O iubesc în acele momente fără să-mi doresc să o posed. O aud doar cum respiră. Mă privește din când în când rupându-și ochii din carte. Mă împunge cu privirea. Îi mulțumesc în gândul meu că nu pune întrebări. Nu-i pot citi emoțiile pe fața ei sau nu vreau. O privesc pur și simplu și nu mă interesează viața ei de dincolo de acest chip tânăr și inocent. Nu vreau să știu ce gândește. 

Reușesc să scot mai mult decât o schiță. Ajung la culori, umbre, contraste. Îmi las lucrarea nefinalizată după trei ore de muncă febrilă. Mă declar mulțumit de imperfecțiunile realizate. Îmi înmoi pensulele în apă și îi cer să plece după ce inchide luminile. 

Mă prăbușesc în pat. Simt că mă traversează un curent în tot corpul ca o surescitare intensă. O stare extatică cu tremor, dor, excitație, emoție reprimată, nod în gât, durere sternală, minte încețoșată. Mă ghemuiesc în poziția fătului. 

Mi-e dor de atingeri care să nu implice epiderma. Și în aceste momente o urăsciubesc pe Adele.

continuare aici

Roxanne I

Întâlnirea

O găsesc pe scări, spălând de zor scările blocului. Era într-atât de absorbită de treaba ei cu ștersul și frecatul încât va trebui să o ocolesc dacă nu vreau să îi perturb activitatea. Mă și întrebam cum se face că de două săptămâni miroase atât de bine în scară. Lângă ea era amplasat strategic, la o lungime de braț, un spray de CIF cu levănțică pe care îl tot muta după ea.

Îi zic ”Bună” și exersez cu ea ”salutul înconștient”, ridicatul din sprâncene, după ce o fac atentă la trecerea mea maiestuoasă și tipic masculină. O femeie rămâne o femeie, chiar și atunci când nu e decât o femeie de serviciu. Iar eu nu ratez femeile. Se ferește ea din calea mea, după care își continuă munca. Schițează un ”Bună ziua” tardiv de oportun, lăsându-mă total nesatisfăcut de cantitatea de atenție primită.

O reîntâlnesc a doua și a treia zi. Scenariul se repetă. Schimbat e doar spray-ul. Cel nou împrăștie pe trei etaje instantaneu o aromă de flori de măr. N-am mirosit în viața mea flori de măr, dar îmi spun că acesta trebuie să fie! Examinez mai îndeaproape exemplarul. Tănără, aproape adolescentă cu părul ciufulit, o bluză trasă peste un tricou, toate șifonate atârnând peste niște pantaloni lălâi. Și nelipsiții șlapi de cauciuc. Îmi pierd brusc întreg șarmul din dotare pe care îl exercit 15 ore din 24 cu colegele de la biroul de avocatură, apoi vânzătoare, florărese, farmaciste, polițiste, mămici sau bunicuțe. Pentru mine, femeile nu au vârstă, nu sunt nici frumoase nici urâte, nici inteligente și nici inculte, sunt femei și atât. Femeile sunt o altă rasă umană.

O întreb cum merge treaba. Și cu o secundă mai devreme intenționam chiar să grăbesc pasul. Și următoarea frază pe care o scot din gură mă stupefiază până și pe mine. Pe ea o văd îndreptându-se din spate și uitându-se tâmp la mine ca și cum i-aș fi făcut o propunere indecentă cu finalizare aici și acum pe scară. Totuși dă aprobator din cap. Și-mi zâmbește. Îi spun că stau la apartamentul 25 și că poate să înceapă de astăzi după ora 18.

Mă îndepărtez de ea cu niște întrebări în cap. De ce nu mi-a chestionat identitatea, de ce nu mi-a pus la îndoială onestitatea propunerii, de ce nu i-am trezit suspiciuni, de ce a acceptat cu atâta ușurință? De ce nu au interesat-o detalii? De ce nu m-a întrebat cu cât o plătesc? Cum poți să ai încredere într-un străin? Cum pot să am eu încredere în ea? ”Ce se poate întâmpla rău?”, îmi întreb mintea și mintea îmi dă o listă cu cel puțin zece lucruri cu final trist, deocheat, dramatic, romantic sau penibil. Aleg finalul contractual, ies din bloc și mă îndrept spre parcare. O ultima întrebare. Cum o cheamă?

***

Roxanne și cărțile mele

Se prezintă la ușa mea la 18.01. Pieptănată! Mă amuză coafura ei, cu cel puțin patru-cinci clame de păr pe fiecare parte de cap. Îmbrăcată cu cele mai bune haine ale ei. Miros neutru. Nepensată. Ce chestie. Îi zic că intre.

Îi prezint apartamentul, bucătăria, evit dormitorul, îi arăt în continuare baia și balconul. Delimitez competențele, îi explic sarcinile, îi pun la dispoziție mijloacele. Menționez lucrurile de care nu are voie să se atingă niciodată: biroul meu, patul meu, sertarul cu lenjeria de corp și în perioadele în care pictez - șantierul meu de lucru care se poate întinde pe jumătate din living.

O rog să-mi povestească despre ea. Aud o poveste halucinantă și neconvingătoare despre o fată amărâtă cu niște părinți alcoolici și cu un frate închis pentru trafic de stupefiante. Mai aflu că a picat BACU. Mă frapează în continuare sinceritatea ei. Această ființă pare să fie întruchiparea Naivității.

Îmi spune numele ei, tresar. Uitasem s-o întreb. Roxana. Cu o zi în urmă am mers la cinema la cel mai nou film al lui Valentin Hotea ”Roxanne” și toată ziua am ascultat o melodie care se numește ”Roxanne”.

Radu, doar Radu. Încântat. Și evit să-i dau orice alt detaliu de vârstă, status, profesie sau venituri.

Îi explic cerințele mele specifice. Ținută sobră. Mă asigur că înțelege termenul. Dă din cap. Avem deja un cod al nostru, dat din cap înseamnă ”Da, bossu”.

Menaj ușor, pregătit cină, spălat rufe și așezat în dulap, aerisit camere și altele, va primi instrucțiunile când va fi cazul.

O întreb de așteptările ei în legătură cu salariul. Privește în podea și scoate un sunet pe care nu-l înțeleg. Seamănă cu un mormăit. Nu risc să speculez nicio sumă. Habar n-am care sunt așteptările ei. În cele din urmă, îmi spune să-i dau cât consider de cuviință, singura ei cerere fiind să-i dau banii săptămânal.

Îi spun că poate să înceapă și mă retrag în dormitor unde mă schimb pentru a ieși în oraș. Reapar în 10 minute. Îi las o cheie. Îmi pun pardesiul, mă încalț și dau să ies. Revin în living, o văd cu o carte în mâină. Iritat îi spun s-o pună la loc și ies.

”Ce rău poate să se întâmple?” Îmi condiționez așteptările de dorințe. Vreau să găsesc acasă o prăjitură cu mere și un lapte cald cu scorțișoară și miere. Am rezolvat cu toată nebunia din casă de care nu mai aveam chef. Acum s-o sun pe Aurora. Sau Antonia. Hai că mai vedem.

***

Chestiunea financiară 

Învățăm să coabităm, o evit pe cât pot și asta în propria mea casă. Mama mă tot bate la cap să mă însor și îi explic că însurătoarea e la fel cu a avea o menajeră. Și nepoți? Da, mamă cu toții ne dorim să ne prelungim stirpea de viță mai mult decât nobilă în niște progenituri glorioase, un băiețel și o fetiță, ambii posesori ai unui zâmbet de pus în ramă. Rama să fie din lemn sculptat. Iar copiii să aibă bucle blonde. Și să spună lucruri trăsnite.

Mă încântă faptul că este docilă, invizibilă, liniștită. Mă reconfortează această prezență invizibilă și fără personalitate. I-am afișat programul meu zilnic și i-am cerut să profite de lipsa mea. Am întrebat-o pe mama cât costă un astfel de serviciu și am plusat un zece la sută. Îi las banii pe noptieră. Nu, nu este un obicei. E cel mai potrivit loc cu putință unde ai putea să pui niște bani. De două ori i-am lăsat lângă și o ciocolată. Mi-a mulțumit când ne-a mai întâlnit peste două săptămâni. Obișnuiește să-mi execute ordinele întocmai. Mâncarea este medie spre caldă și bună de mâncat, dar nu sunt deloc mofturos. Mă declar satisfăcut pe deplin. În sfârșit am găsit femeia perfectă.

... continuare aici

Descoperindu-ne pe NOI

O arzătoare dorință îmi este călăuză spre sufletul tău
aud chemarea inimii în ritmuri de tobe gigante
deschid cu ochii minții ușa aceea urmată de un drum șerpuit arid prin deșert
spre o destinație ca o țintă mișcătoare.

nu există o singură cale, toate duc de fapt într-acolo
nu cer o cale ușoară nici una care să-mi fure ochii cu ademenitoare priveliști
aleg drumuri hopuroase cu stâncării abrupte de urcat
și poduri șubrede de traversat peste râuri secate
 altadată zvâcnind de viață într-o curgere agitată
nimic n-aș vrea să mă abată din drumul spre NOI.

găsesc indicațiile pe care mi le-ai lăsat la prima răscruce
”nu ești niciodată singură” și ”roagă-te pentru noi”
știi, am îndoielile mele
sunt cuprinsă de tot soiul de neliniști și spaime
noroc cu inima mea curajoasă pe care încep s-o iubesc și s-o ascult
ea îmi spune să nu-mi fie frică de nimic
și să merg drept fără să privesc vreodată înapoi

întâlnesc oameni minunați fiecare cu un mesaj important de la tine
descopăr râuri, munți, continente și alți demiurgi
fiecare cu o poveste impresionantă de viață
le ascult poveștile și învăț de la fiecare limbajul iubirii
Intru în fiecare biserică care mi se arată în cale
și mă rog la toți sfinții și toți zeii să ne creeze pe NOI.

mă regăsesc pe mine însămi pe acest drum către tine și prind contururi noi,
încep să-mi crească mâinile tale în jurul brațelor mele,
iar îmbrățișările noastre tari nasc săruturi fierbinți,
de picioarele mele se încolăcesc alte două picioare, mă și sperii de cât păr pot să aibă,
după o luptă corp la corp renunț să mă mai împotrivesc metamorfozei,

îți caut ochii și dragostea se naște din această oglindire față în față.