luni, 1 aprilie 2013

Aleg să fiu Iubire


Astăzi am hotărât să mă iert pentru iubirile mele neîmplinite și să merg mai departe! Să mă iert pentru eșecurile care poate m-au obligat la un anumit comportament din cauza promisiunilor făcute. Mă eliberez de aceste false promisiuni și îmi permit să îmi reiau zborul. Mă eliberez de promisiunea de a suferi din cauza despărițirilor, de gîndurile mele obsesive și de tot ce ar putea sa mă țina în loc.

Mă eliberez de dorinta de a ma revanșa. Mi-ar lua prea mult să mă revansez și nu mi-ar aduce în plus nicio satisfacție. Reparațiile pe care le-aș obține nu m-ar ajuta sa avansez, dimpotrivă.
Mă eliberez de dorințe, fixații, obsesii, pasiuni. Aleg să fiu Vulturul și nu Șarpele.

Aleg în schimb sa văd Iubire peste tot. În orice manifestare a cuvântului, chiar și nerostit. În orice manifestare a tăcerii. În orice zâmbet. Aleg  sa văd toată agitația din jurul meu cu încetinitorul și totul având ca scop împlinirea marilor vise și speranțe

Graba spre undeva - graba de a ajunge în niște brațe deschise pentru o imbrațișare, o lacrimă pe un obraz - purificarea sufletului pentru zâmbetul care urmeaza răsărind în colțul sufletului și inundând întreaga ființa.

Aleg sa fiu Iubire, fără să mă mai ratacesc în căutarea ei!



P.S. Nu-mi vine să cred ce platitudini pot să scriu! Și să le mai și public! Cuvinte care mă fac să zâmbesc. De neprețuit!
Ex. Șarpe vs Vultur -  impulsul vital grosier, instinctual, distructiv vs Natura regenerativă, profund spiritualizată, a ființei care a transcens toate limitările Iluziei cosmice (WTF?) - sursă Astrologie. 
Incantație ”Mă iert pentru... Aleg Iubirea în schimb” de studiat substratul religios și mai ales Sursa. 
Ultima parte de citit pe un fundal muzical romantic! :P

Niciun comentariu: