Îndrăzneşte să fii diferit!

Fiul meu nu vorbeşte la aproape 3 ani. Adică spune câte un cuvânt la intervale de 2-3 luni pe care apoi nu îl mai repetă. Şi nu spune cuvinte uzuale, gen "apă" sau "papă", ci "ştiu" sau "vreau". Ceea ce mă face să cred că ştie, dar nu vrea.

La serbarea de la grădi am făcut notă discordantă cu toţi ceilalţi copii. A fost singurul copil fără pelerină pentru că a refuzat categoric să o îmbrace. În timp ce ceilalţi copii spuneau poezii, cântau şi dansau, copilul meu stătea cu spatele la public, atras de nişte beculeţele din geam sau se scobea în nas. Părea semiabsent şi preocupat de alte probleme existenţiale. A avut o singură intervenţie în tot spectacolul, când a ieşit în faţă de mâină cu alt copil, care a recitat o poezie.

La final, în timp ce ceilalţi copii aşteptau cuminţi să le vină rândul la Moş, copilul meu s-a poziţionat pe centru lângă fotograf şi-i studia atent aparatul. Părea chiar că poartă o conversaţie cu acesta, probabil întrebându-l în limba lui tehnici de fotografie. Şi când a obosit să tot privească nesfârşitul şir de copii care se perinda pe genunchii Moşului, s-a întins pe burtă pe jos şi şi-a continuat vizionarea spectacolului rezemat în coate şi cu mânile sub bărbie.

În tot acest timp, eu am schimbat feţe feţe, am roşit, am încercat să-l fac atent să se întoarcă cu faţa spre audienţă, l-am rugat în gândul meu să înceteze cu scobitul în nas, am constatat că trebuie tuns şi am aşteptat cu înfrigurare o mină cât de mică de copil inteligent pe faţa lui.

În momentul culminant al serii, cu copilul meu luând lecţii de fotografie, o mămică îmi spune "Ce genial e fiu-tău! cu atitudinea lui de "Îndrăzneşte să fii diferit!" I-am aruncat o privire fulger de "Oare mă ia la mişto?!" Nu, vorbea serios! Am roşit din nou, dar de data asta pentru mine. Îi zic, da, e bine să fii diferit, dar nu într-atât de diferit!

L-am întrebat pe taică-su după serbare dacă a fost mândru de fiul lui. Răspunsul a fost afirmativ!

Până una alta se confirmă predicţiile unui coleg de muncă care i-a făcut astrograma şi mi-a zis-o la telefon în vacarmul salonului maternităţii. Adică am auzit din doi în doi şi tot ce-am reţinut a fost... afemeiat (îl iubesc toate babele din cartier) şi geniu în calculatoare (ştie să recupleze routerul când îi scot Internetul din priză!)

What about love?

UPDATE (ultimul)

Cea mai tare senzaţie e să conştientizezi că iubeşti şi că Iubirea care creşte în tine e o Forţă indestructibilă. Şi că nimeni şi nimic nu ţi-o poate lua. Şi că e o resursă interioară la care poţi avea acces oricând ai nevoie de un zâmbet interior. E acolo, în plexul solar şi dacă o laşi să te copleşească mai mult de 5 secunde vei simţi cum te sufoci. Uşor. Şi suficient cât să-ţi doreşti să tragi mai mult aer în piept şi să începi să trăieşti!

UPDATE (18.12.2012)

Pentru amicul meu care vrea să ştie cum arată Iubirea...

E starea de bine! E atunci când eşti fericit şi nimic nu pare să te supere sau să te deprime cu adevărat. E ca atunci când eşti îndrăgostit, iar obiectul iubirii tale este TOTUL. Evident e şi persoana iubită, dar iubirea dă peste margini şi se revarsă şi te invăluie în cercuri concentrice şi cercul se închide şi tu pluteşti în acel ocean de... iubire. Şi eşti recunoscător pentru emoţia ta. Şi ai vrea să o împărtăşeşti cu el/ea prin fiecare gest. Şi nu-ţi mai este teamă de NIMIC.

UPDATE

Ce ne face vulnerabili atunci când iubim? Deşi Iubirea este forţa care pune în mişcare Universul? Şi care e legătura cu Abisul?

Nu am un răspuns astăzi.

Dar m-am întâlnit cu următoarea "speculaţie" a grupului de cercetători.

Studiile au demonstrat ca băieţii sunt mai afectuoşi decât fetiţele până la varsta când merg la şcoală. In acel moment intervin convenţiile sociale şi dorinta lor de intimitate şi de apropiere emoţionala este reprimată.

Concluzia era că bărbaţilor le este frică de intimitate. Oarecum hilar şi ... suprprinzător. Mă întreb dacă o fi şi adevărat. Altfel, ar explica de ce noi femeile trebuie să inventăm diverse strategii de încurajare şi îmbărbătare. Mi se citeşte ironia de pe faţă sau trebuie să fiu mai explicită de atât?

***

Şi recunosc că am fugit de subiectul ăsta cu toate resursele mele interioare. Fără să ştiu prea bine de ce fug. Pentru că mi se părea înfricoşător, angoasant, compulsivo-obsesivo-deprimant, frustrant şi Dumnezeule, dureros.

Cu nişte ani în urmă când m-am întâlnit pentru puţin timp cu acest sentiment (câteva ore de intensă agonie!) mi-am zis că nu mai vreau să trăiesc aşa ceva niciodată în viaţa mea! EVER! Pe atunci nu ştiam cum e să trăieşti cu acest sentiment devastator ... zilnic.

O, nu e totul groaznic, e chiar sublim. Pe alocuri. În rest, e simptomatică psihiatrică. Lovesickness.

E imaginea porumbelului cu o aripă frântă care încearcă să zboare. Îi reuşeste 2-3 fâlfâiri de aripă, după care se loveşte de caldarâm, încearcă din nou, se izbeşte de data asta de un perete. E lovit, rănit şi însângerat. Dar nu renunţă la zbor. E conştient că-i lipseşte o aripă şi încearcă să echilibreze acest handicap... dar toate încercările lui finalizează cu izbitură în pavaj. În timp învaţă cel puţin să cadă, astfel încât să doară mai puţin. Până când unui trecător i se face milă de el şi-i curmă suferinţa. Printr-un act de compasiune, răsucindu-i gâtul de tot.

De ce iubirea declanşează atâtea mecanisme în interiorul nostru? Defensive în mare parte. Dar şi dorinţa de auto... distrugere, dizolvare, dispariţie în Neant. Atunci când ne atinge profund. Aripa Morţii. Atât de aproape una de alta, Iubirea şi Moartea. Este Iubirea mai puternică decât sora ei geamănă? Dacă răspunsul este DA, sigur te îndrepţi către o lume mai bună. Adică alta.

NU, nu am spus totul. E un articol pe care aş putea să-l rescriu zilnic.

Pe Hol

Stau în Hol și nu știu încotro s-o apuc. Mă plimb pe hol și contamplu uși. M-am rătăcit oarecum în acest labirint de uși și mă simt copleșită de importanța momentului.
Îmi sună în cap zgomotul ultimei uși trântite în nas. Și tăcerea asurzitoare a ușii la care am bătut și care nu s-a deschis. Conversația cu locatarul a fost lămuritoare într-un fel. Prea mare și greu bagajul de mâină. Plus niște incompatibilități minore aș spune, dar deloc neglijabile atunci când îți dorești Acceptarea totală. NU-i nimic, îți spui. Oricum, nici nu vroiai să intri cu adevărat. Erai doar în vizită. Explorai posibilități. Erai în căutarea ușii care te-ar fi condus spre ... Cel care te așteaptă. De-o viață.
Te îndepărtezi și îți continui căutarea. Ai altceva de făcut. Ai de plasat bagajele. Uși, foarte multe uși. Voluntariat, Cei mai buni de pe piață, Un mediu prietenos, Deplasări, Cauze nobile, Un vechi amic. Te oprești la Voluntariat. Prima ușă întredeschisă. Pare un mediu prietenos. Un loc unde ai putea să înveți foarte multe lucruri. În schimbul unei implicări pline de abnegație. Tempting. Dar, să fie clar, cu ceva beneficii viitoare. Poate o altă ușă! Care să ducă spre Cel care te așteaptă.

Feminisme

Ce mi-ar place mie să citesc într-o revistă pentru femei?

Că look-ul bine lucrat și atent studiat, la care trebuie să muncești minim două ore sau mai bine te lași pe mânile profesioniștilor, este de domeniul trecutului, că în tendințe a revenit  cel uşor neglijent, realizat pe fugă şi minimalist.

Că fondul de ten este o mască sub care ne ascundem de teama că nu vom fi acceptate și iubite așa cum suntem.

Că cele mai multe produse cosmetice conțin compuși chimici dăunători sănătății, care pot provoca iritații ale pielii, alergii grave și neurotoxicitate, infertilitate și cancer la sân. 

Că  un zâmbet fericit şi sincer este cel care te face să te luminezi la faţă, să îţi sclipească ochii și să ai riduri de expresie.

Că o siluetă perfectă se obține prin mișcare și alimentație sănătoasă și nu diete draconice.

Că purtatul tocurilor este motivul pentru care suntem irascibile și nervoase. Tensiunea pe care o resimțim duce la disconfort și dureri insuportabile în călcâie. Tocurile înalte pot afecta postura naturală și coloana vertebrală.

Că stilul smart este sexy. Că defectele ne fac umani și ne înfrumusețează de fapt. Că excesele oripilează.

Că epilatul inghinal nu este o metodă de igienă. Apa și săpunul, în schimb, este. Părul pubian are motive întemeiate să se afle acolo, protejează pielea sensibilă și mucoasa zonei genitale, iar îndepărtarea lui ar înlătura această barieră de protecție. Adică, nu igiena este motivul pentru care ne epilăm. De cele mai multe ori, exceptând masochistele, o facem pentru un bărbat. Deși 90 la sută dintre femei m-ar contrazice vehement. 

Că scopul final și ultim al unei femei nu este căsătoria și procreerea. Nașterea și creșterea unui copil este un act de responsabilitate și iubire necondiționată. Nu o modalitate de a ține lângă tine un bărbat. Nu o validare și o confirmare a valorii tale sociale. Nu o luptă câștigată cu ceasul biologic.

Că și femeile pot experimenta dorințe intempestive, bruște, evidente și precis localizate. Cu singura diferență, este importantă emoția. Care de fapt amplifică dorința. Suntem ființe complexe.

Că poți să-ți reconciliezi viața de familie cu o carieră înfloritoare. Și că le poți avea pe ambele.

Și despre multe alte.