Deconstrucția Sinelui

Astăzi am descoperit că mai bine decât să fii tânără și frumosă, este să fii matură și lucidă și conștientă de propria-ți existență. Îmi place această perioadă a maturității, când am impresia că m-am deșteptat dintr-un somn greoi și agitat. Sunt încă buimacă și amețită, dar din ce în ce mai conștientă de Sine. Un aspect care-mi dă speranțe de tot mai bine.

Iar una din conștientizările mele de maturitate este următoarea: 

Avem tendința de a ne comporta în funcție de imaginea de sine, pe care prin acțiunile noastre vom căuta să o întărim, confirmăm, demonstrăm, asumăm. 

Spre ex. un tip care se consideră deștept va citi cărți deștepte pentru a demonstra și altora că este într-adevăr un tip deștept. 

Dacă voi crede despre mine că mă pricep la organizare de evenimente, voi căuta inconștient oportunități care îmi vor valorifica aceasta ”calitate”, fiind și mai implicată în evenimentele ce presupun organizare, ceea ce-mi va confirma în cele din urmă că da, într-adevăr am un talent ”înnăscut” la organizarea de evenimente. 

Aceste credințe mă vor potența sau dimpotriva mă vor sabota după caz. De ex. dacă mă voi crede visătoare (mi-au confirmat-o și alții de mai multe ori, ceea ce nu a fost deloc întâmplător, ceilalți nu sunt decât o oglindă, o reflexie a ceea ce credem noi înșine despre noi) - atunci mă voi limita la a visa, fără să acționez, pentru că nu voi face efortul conștient de a acționa, că doar nu mă cred o persoana care acționează. E dificil dacă nu chiar imposibil să acționezi contrar propriilor convingeri. 

Lucrul cel mai tare care ni se întâmplă la maturitate e că putem să schimbăm aceste convingeri, putem alege în mod conștient cine suntem, evident ștergând cu buretele tot ce ni s-a spus că suntem. Mi s-a spus că sunt enervantă și nesuferită, din topor, plată, banală și ordinară. Ceea ce nu este adevărat! Este adevărat doar ceea ce cred eu că sunt pentru că: 1) convingerea interioară este cea care generează comportamentul de conformitate. 

Și ce speră să facă ceilalți când ne spun că suntem într-un fel sau altfel? Să ne comportăm conform etichetelor pe care ni le pun. 

Dacă ne vor binele, cred în reușita noastra ne vor încuraja și ne vor spune: cred că te vei descurca de minune pentru că ești capabil(ă). 

Dacă ne vor dimpotrivă răul, ne vor spune contrariul - ești atât de varză încât nu cred că… o afirmație care incapacitează și invalidează și numai cu acordul și permisiunea noastră, dacă și noi credem la rândul nostru asta.

Concluzia mea majoră e că nu trebuie să ne schimbăm NOI pe SINE. Suntem perfecți așa cum suntem. Trebuie să ne acceptăm așa cum SUNTEM. Ceea ce trebuie să schimbăm la fiecare dintre noi este doar IMAGINEA de SINE. Ce crezi despre tine te ajută sau te încurcă să devii ceea ce vrei să fii? Acolo trebuie să lucrezi! 

Eu atât am avut de spus astăzi.

Cum devin o persoană de acţiune?

Atunci când visăm, starea minţii este preponderent una dezorganizată, haotică. Ideile plutesc în aer libere şi neîngrădite. Ca să se materializeze ideile necesită o direcţie, un scop, o finalitate, energia ce derivă din gânduri şi emoţii are nevoie de un vehicul care să le dea o formă palpabilă, aşa cum apa are nevoie de un recipient pentru a-i lua forma şi pentru a dislocui vidul.

Când începem să ne transformăm dintr-o persoană haotică şi visătoare în una organizată şi de acţiune? 

Să menţionez doar câteva principii organizatoare. 

Motivaţia - acel ceva mobilizator care ne impulsionează să punem în mişcare întregul sistem, presupunând că suntem nişte sisteme inteligente. Motivaţia ne organizează gândurile într-o energie cinetică, o energie care mişcă şi însufleţeşte şi creşte în noi ca tensiunea arcului întins.

Foto: Mă obsedează această imagine a femeii de acţiune, modelul arhetipului femeii Războinice, altfel spus al Amazoanei. Doar că pentru acţiune, i-aş prinde părul în coadă de cal şi i-aş împrumuta o pereche de blugi. Alte sugestii?

Motivaţia răspunde la întrebarea De Ce? E cea mai complicată şi mai dificilă întrebare. Imediat ce ne dăm seama DE CE facem un anumit lucru, aflăm într-un mod aproape inexplicabil CUM să facem acel lucru. Sunt ca două vase comunicante cele două întrebări. Imediat ce aflăm raţiunea de a face ceva, avem şi cunoaşterea intuitivă a modului concret de acţiune. Pentru că AŞA funcţionează MINTEA, urmând această secvenţialitate logică. 

Să presupunem că tensiunea necesară se situează la un nivel optim. O tensiune prea slabă ne este suficientă doar pentru un prim pas stângaci, şovăielnic, după care, în lipsa încurajărilor din exterior, ne determină să ne retragem timizi în propria "carapace".

Soluţia este să ne întrebăm încă o dată DE CE? Până imaginea devine clară şi limpede şi o putem transpune în cuvinte foarte simple. 

Claritatea. De ce vreau să citesc acea listă interminabilă de cărţi? Dacă nu-i vom clarifica minţii raţiunea pentru care trebuie să facă un anumit efort, ea va căuta subterfugii în genul scuzelor şi amânărilor la nesfârşit. 

Trebuie să citesc acea carte pentru a mă edifica în privinţa abilităţilor de care am nevoie pentru a deveni un foarte bun vorbitor în public. De ce trebuie să devin un foarte bun vorbitor în public? Pentru că… pentru că …. Ăăăăă… În acest punct al discursului interior nu am mai putut servi minţii o motivaţie clară pentru care ar trebui să: citească toate acele cărţi, să găseasca acei bani pentru un curs de public speaking, să-şi înfrângă tracul de scenă din copilărie, să lucreze asupra acelei prezentări despre acel subiect pasionant, să organizeze acel atelier pe tema … pe ce temă era atelierul?! Şi m-am blocat în punctul în care ar fi trebuit să-mi furnizez o motivaţie suficient de clară şi de puternică pentru a mă pune în MIŞCARE. 

Emoţia - Emotion, adică Energie în Mişcare, dacă e să preiau tiparul clasic. Paleta de culori ale emoţiilor cuprinde de la nerăbdare, anticipare la entuziasm. Emoţiile sunt ca acele unde ultrascurte care modulează Unda cu bătaie lungă, Adică Acţiunea pe termen Lung. Ne dau starea de bine în fiecare moment al acţiunii, recompensându-ne pentru efortul depus.

Pentru a continua o acţiune, creierul trebuie s-o perceapă ca plăcută sau satisfăcătoare. Recompensa pentru efortul depus reală sau iluzorie este un bun motivator la drum lung. Este ca acel picnic la umbra unui copac după o bună bucată de drum parcursă pe un soare ameţitor. Încă n-ai ajuns la destinaţie, ai traversat doar sfertul academic, însă poţi privi în urmă şi înregistra progresul, evoluţia! 

Scopul. Imaginea finalului - "paradisul găsit" în cazul de faţă. Imaginea a ceea ce ne dorim sau considerăm că avem nevoie. Raţiunea supremă a tuturor strădaniilor noastre. Poate fi Business or Pleasure sau combinat, important e să existe într-o formă cât mai articulată, conştientizată şi angajantă. Atunci când vrei să moblizezi oameni în jurul tău, explică-le SCOPUL, desenează-le în creion sau chiar acuarelă staţia terminus, imaginea trebuie să fie cât mai viu colorată şi DEZIRABILĂ. Asta vreau, asta îmi propun, aici vreau să ajung, veniţi cu mine? Vreau să VĂD LUMEA de la înalţimea vârfului Everest. Panorama va fi memorabilă, Veniţi cu mine? Scopul trebuie exprimat în termeni cât mai precişi şi mai finali cu putinţă. Liniile imaginare ale Orizontului ne incită întotdeauna curiozitatea, imaginaţia, ambiţia de a le atinge şi, în acelaşi timp, împinge mai departe.

Uitasem să întreb. Tu ce părere ai?