V-ați întrebat vreodată de ce oamenii înconjurați de iubire sunt niște nesuferiți?
Atunci când suntem iubiți ni se acutizează niște stări abisale, nu mai suntem noi, suntem ALTFEL, nemiloși, cruzi, răzbunători, posesivi, simțim nevoia să rănim și eventual să rupem bucăți din celălalt, devenim agitați, aruncăm cu diverse cuvinte necugetate pe care apoi le regretăm, după ce ne trezim din ACEA beție a simțurilor, acea furtună interioară, de care mai bine ne lipsim.
Parcă ni s-ar agita spiritele în noi, acei demoni interiori de care nici măcar nu eram conștienți.
Concluzia la care am ajuns este următoarea: vrem să fim iubiți necondiționat! În momentul în care cineva încearcă asta sau doar pretinde asta, brusc vrem să ne arătăm profunzimile ființei. Ne chinuie gelozia ”ești îndrăgostit(ă) de imaginea mea, de proiecțiile tale, ești îndrăgostit(ă) de dragostea ta și de jumătatea mea BUNĂ, poți, te rog, să deschizi mai bine ochii și să mă vezi pe mine, cel/cea autentic(ă)?”
Parcă am vrea să spunem: ”Acum că mă vezi cum sunt și e inutil să neg că nu sunt tocmai ASTFEL, că de obicei sunt ALTFEL, da, acel altfel este masca mea socială, comportamentul dresat, ce-am învățat că este un comportament dezirabil și acceptabil, mă vei mai iubi oare?”
Vreau să mă iubești pe mine și nu masca mea pe care uite nu dau doi lei, știi, sunt rău/rea uneori, alteori insuportabil(ă) și spun cuvinte oribile, pe care apoi le regret… Sunt inconstant, îmi pierd repede interesul și răbdarea, nu sunt capabil de angajamente ferme, mă aprind și mă sting la fel de ușor, uneori sunt autist, egoist și am plăcerea vinovată de a jigni sau tachina și pentru Dumnezeu sunt sătul până în gât de cuvinte drăguțe și adulatoare. Zi-mi ceva rău care să mă doară, sunt cam nesimțit de felul meu și am nevoie de o permanentă stimulare erotico-psiho-intelecto-emoțonală.
În adâncul ființei mele sper ca iubirea să-mi vindece ACELE răni sufletești: ”poți fi lângă mine și după ce mi-ai văzut partea întunecată a ființei?”
Și doar o ipoteză neverificată încă. În cazul în care răspunsul este ”Da, ești insuportabil(ă), dar te iubesc oricum” atunci bănuiesc că se întâmplă lucruri miraculoase, nu mai simți nevoia să fii umbra ta, te încarci cu lumină. E efectul deschiderii sufletești, deschizi tenebrele ca să lași lumina să te inunde.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu