Noua mea religie

Azi m-am decis să îmbrățișez o nouă religie. Religia MEA. Tocmai aveam nevoie de una. Îmi lipsea aproape cu desăvârșire și balansam între încredere oarbă și necredință. Îmi mai doream pacea minții, beatitudinea sufletului, bucuria inimii și extazul trupului. Echilibrul perfect, invincibilitatea, înțelepciunea tuturor timpurilor și puterea reală. Și o bagheta magică, recunosc.

Cu un an în urmă, am cumpărat de la Real într-o pauză de prânz în grabă mare, ”Cele șapte legi spirituale ale succesului” de Deepak Chopra. Tocmai o recitesc. Fac notițe, scheme, diagrame, tabele. Înțeleg mai mult atunci când descompun fiecare propoziție în unități logice semantice și retrasez conexiunile dintre ele cu săgeți și alte semne de corelare (egal, ceea ce înseamnă că, în concluzie, cele 3 componente sunt, de reținut, ce trebuie să fac zilnic, întrebările pe care trebuie să mi le pun zilnic ș.a.)

Prima lectură a fost fascinantă, de explorare și descoperire. A doua, de recunoaștere și aprofundare a înțelegerii. În cele din urma, mi-am zis, pentru că mă fascinează atât de mult, ce-ar fi să aplic zilnic aceste principii în viața mea? Cum ar arăta viața mea dacă aș lua cele mai bune decizii care să mă facă fericită pe mine și pe cei din jurul meu deopotrivă? Cum ar fi dacă mi-aș asculta inima de fiecare dată? Cum ar fi să mă accept în totalitate? Cum ar fi să realizez totul ușor, fărăr nici un efort deosebit? Cum ar fi să nu mai am nevoie de confirmarea celorlați și să nu-mi mai pierd timpul încercând să conving pe alții de ”dreptatea” mea? Cum ar fi să experimentez viața ca pe o expresie miraculoasă a divinității?

Noua mea religie. Ziua întâi. Primesc cu recunoștință darurile acestei zile, ploaia de afară, noul birou spațios și luminos, gândurile bune de acum 6 ani.

”Nu-mi place cântatul în strună cu aceste convenții puerile și superficiale. Bunele maniere, tendința de a fi pe placul cuiva, dorința de a impresiona prin atitudine, prin gesturi, prin etalarea profunzimii și alte mascarade pseudo-intelectuale... așa că nu mă lua cu protocoale de fin comportament. Priveste dincolo de convenționalitatea asta în care se bălăcește cel atent la imaginea sa si la impresia pe care o lasa celor din jur. Cu prietenie, M.”

My fucking perfect world!

Fii schimbarea pe care vrei s-o vezi în lume. Vă sună cunoscut? Fundamentele acestei teorii spun că tu ca agent al schimbării poți fi epicentrul unei schimbări în masă. Că tu poți genera prin puterea propriul tău exemplu schimbarea în ceilalți. În concluzie, nu acționa reactiv. Acționează întotdeauna creativ și pro-activ. 

Prin urmare, afirmă-ți propriile idei, ca și cum acestea ar putea schimba lumea. Vorbește sincer și deschis ca și cum toată lumea ar fi sinceră și deschisă. Fii onest cu tine însuți și cu ceilalți. Nu manipula. Și mai ales, nu provoca în ceilalți reacții defensive. (Încă mă întreb cum pot să fac asta.)

În lumea mea perfectă, cea în care vreau să trăiesc și care este rezultatul schimbării, femeile sunt egale bărbaților. Este o lume în care ele își pot exprima cu aceeași dezinvoltură sexualitatea și feminitatea și primesc echivalentul acestora. Nu oferă sex ca monedă de schimb pentru beneficii materiale. Nu recompensează și nu premiază cu o partidă de sex. Nu se răzbună și nu pedepsesc folosindu-se de sex. Nu sunt apreciate exclusiv pentru ceea ce pot oferi în materie de sex. Nu-și folosesc atuurile fizice în schimbul altor avantaje. Nu oferă sex pentru a primi fidelitate, un cămin, o familie, copii. Primesc fidelitate, un cămin, o familie și copii pentru fidelitate, pentru contribuția lor la construirea acelui cămin, pentru energia pe care o investesc în crearea familiei și nu în ultimul rând pentru că împreună cu partenerii lor își doresc acei copii. 

Sexul a devenit o monedă lamentabilă pentru troc. Sentimental. Cumva femeile au devenit conștiente de propria lor putere asupra sexului ”tare”, care poate fi manipulat în felul acesta. Este oare moral să te folosești de slăbiciunile cuiva pentru a obține ceea ce-ți poate oferi la schimb? 

Sexul ar trebui să fie apanajul atracției fizice reciproce and maybe love. În ce am transformat sexul?! Noi femeile? Partea conștientă din ecuație când vine vorba de sex? Ar trebui să ne folosim dreptul de veto, să spunem NU situațiilor absurde și degradante pentru noi ca ființe umane. Să avem mai multă demnitate. Să fim sincere și oneste cu corpul nostru și cu partenerii noștri. 

Să oferim sex doar pentru plăcere fizică. Și psihică. Și să învățăm să oferim și să primim plăcere. Lumea ar arăta cu siguranță altfel, dacă noi am face asta. 

Make love, not war!

Pasiuni stradale

Zilele trecute am văzut un bărbat pe stradă. Câteva precizări. S-a întâmplat cu o lună și ceva în urmă. De regulă văd oameni pe stradă, foarte rar bărbați, înțelegeți ce vreau să spun. Strada se numea Magheru, deci nu era o stradă. 

Nici nu i-am reținut foarte bine chipul, nici măcar nu am văzut prea bine cum arată. În mod sigur nu era cel mai frumos bărbat pe care l-am văzut în viața mea. Și totuși, senzația a fost de ”Tocmai am văzut perfecțiunea!”. Impactul vizual frontal a fost atât de puternic, încât l-am resimțit ca o undă de șoc. M-am oprit, m-am întors și am stat. Preț de câtva minute. L-am privit îndepărtându-se. Cred că era un bărbat de până în 40 de ani. Înalt, suplu. Extrem de elegant, într-un costum de stofă. Nu prea pot reda restul în cuvinte. Au fost doar senzații. Bine, percepții. Prima a fost că tocmai am văzut bărbatul perfect. A doua, că acest bărbat este diferit de toți ceilalți. Și mai am încă vreo zece calificative pe care aș putea să le redau, dar nu aș descrie nici pe-aproape senzația. Subtil, superior, tulburător. Senzual am zis?

Și nu, nu e vorba de vreun parfum. Mai degrabă de postură, ținută, mers. M-a făcut să-mi îndrept spatele înstantaneu. 

A fost imaginea holografică a bărbatului … dorit. Doar că acea imagine avea un element perturbator.
Am realizat acel lucru abia după ce am reconstituit imaginea în capul meu. După gulerul hainei lui mi-am dat seama că mă uitam lung și indecent la un preot catolic.

Poza: Montgomery Clift în filmul ”I Confess” (1953).