În fiecare zi plasez strategic cât o carte în geantă, poate apuc să citesc din ea, poate nu. Și oricum e o carte pe care am mai citit-o de vreo 3 sau 4 ori, recitesc pasaje pentru plăcerea lecturii și a reflecției. Astăzi am deschis cartea la pasajul următor:
Sistemul nervos al omului nu poate face diferența dintre o experiență reală și una imaginară, dar intensă.
Și mi-a fost suficient pentru următoarele 3 stații. E felul meu de a-mi ține mintea ocupată.
Continuarea acelei fraze sunt reverberațiile din capul meu. Ce-am înțeles și cum se aplică în cazul meu.
Se întâmplă să avem emoții intense față de cineva, doar pentru că în capul nostru avem o relație, dar numai în capul nostru, cu acea persoană, ”amintiri” prefabricate, un întreg discurs interior, dialoguri vii și intense imaginate în continuarea celor reale, mult prea sărace pentru a-ți oferi aceeași intensitate a emoției.
Pe de altă parte, cealaltă persoană nu are control asupra minții tale, nu știe ce faci tu cu imaginea ei, nu cunoaște detalii despre ”relația voastră”. Iată de ce unii oameni pot fi suspecți atunci când îți zâmbesc larg, aparent fără motiv! Nu știi dacă în acel moment mai ai haine pe tine!
De la sine, nimic nu dureaza! Noi suntem cei care fac lucrurile să dureze. Prin puterea minții, prin motivație, determinare, ambiție și curaj. Prin prezența spiritului. La nivel fizic, se întâmplă o realitate anodină fără semnificații, fără magie, fără energia necesară schimbării sau perpetuării. Iar realitatea fizică este manifestatul lumii noastre imaginare. Este normal ca realitatea să derive din aceasta din urmă și nu invers! Atunci cui dăm credit? La ce ne raportăm?
Conștientul înseamnă cam 5% din mentalul nostru, restul e abisul subconștient la care nu avem acces direct. Acolo se întâmplă povestea, fabulația, extazul! Sau marile deziluzii! Avem puterea de a alege ce vrem să trăim?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu