Mă simt obosită după o tură de parc. Statul la soare la tobogane m-a stors de vlagă, parcă am un început de insolație. Mergem înapoi spre mașină, chinuiți de nevoia unei ușurări subite. Coadă mare la singura budă ecologică. Ne hotărâm să mai rezistăm până acasă. Pune stăpânire pe mine un amestec de oboseală și sictir. De ce o fi atât de aglomerat parcul la o ora atât de înaintată din zi pe acest soare turbat canicular? Toată lumea cu mic și mare caută răcoarea unei buze de parc.
 |
| Imaginea idilică - cât de aproape de realitate? |
Și în această semitoropeală amețită am o revelație! Rețineți și urgența amânată de a face pipi. Dar să revenim la revelație. Brusc mi s-a arătat ca printr-o deschizătură indecentă a bolților cerești secretul fericirii! Da, a însăși fericirii! Mă grăbesc să-i comunic revelația bărbatului. Îi spun: Știi? așa hodoronc tronc, fără nici un preaviz, cred că fericirea stă în percepție, interpretare. Trăind aceleași evenimente și situații de viață avem două optiuni: fie alegem să ne bucurăm de micile noastre întâmplări, fie rumegăm mult timp după micile noastre neîmpliniri. A fost bine în parc, nu-i așa? Am stat pe iarbă, am construit mașinuța lego, am urmat pas cu pas instrucțiunile, a participat și Toma la ultimul pas - lipirea abțibildurilor, s-a dat cu părerea că e bine. Am mâncat cireșe, am ascultat păsărele, am încercat să facem liniște, deși Toma nu se putea abține de la chicoteli și înghionteli nici un minut! A fost cât pe ce să ne plimbăm cu trenulețul, dar s-a spart o roată și am renunțat la călătorie, în felul acesta nu te-am mai făcut să aștepți singur pe bancă nu se știe cât și am făcut în schimb o baie de soare la tobogane. Am găsit totuși o poală de umbră și alta de vânticel, iar copilul s-a bucurat de tobogane, s-a jucat în pietricele, deși n-a legat nicio prietenie cu nici un alt copil. E bine că știe să se bucure de propria lui companie și că nu are nevoie decât de un tobogan pentru a fi fericit!
I-am surprins zâmbetul în colțul gurii. În sfârșit are o femeie mulțumită lângă el.
E greu să fii fericit cu atâta negreață în minte și o ceață atât de groasă pe retina ochiului prin care să vezi doar pete, probleme, defecte și imperfecțiuni. Tot timpul și peste tot!
Mintea critică este bună, dar aplicată la aspecte practice ce necesită îmbunătățiri de proces, de fond, sau de tot, și doar în urma unei cereri explicite ”Te rugăm, dragă minte, fii critică, dă-ne câteva indicații prețioase despre ce putem îmbunătăți la acest aranjament floral, dar la această supă? Mai multă sare, OK, perfect, mulțumim, acum larevedere, te rugăm să ne părăsești ca să ne putem bucura de o seară liniștită alături de cei dragi!”
Și da, uneori, tot ce ai nevoie pentru fericire nu e decât o toaletă prin preajmă :D De atât de puțin!
